În ce investește Dana Rogoz banii din moștenirea tatălui ei: "Radu mi-a dat aripi"

11 iulie 2022   Lifestyle

Dana Rogoz își face debutul ca regizor. Actrița va investi în acest proiect banii pe care i-a obținut după ce a vândut o casă lăsată de tatăl său.

“Acum vreun an jumate am scris un scenariu pentru un scurtmetraj. Ideea lui o purtam în minte de câteva luni bune și, la insistențele lui Radu, m-am apucat să o pun și pe hârtie. Mă rog, primul draft l-am scris de fapt pe telefon, în Notes, stand în autorulota pe scaunul din dreapta, în drum spre Viscri. Am scris scenariul cu tot cu replici, din prima clipă, adică foarte aproape de formă în care se va filma. Mă gândeam că dacă lui Radu îi va plăcea, îl va putea regiza el. Dar iar la insistențele lui, dar și ale lui Claudiu Mitcu (regizor și producător, cu care am mai lucrat până acum 2 scurtmetraje), am luat hotărârea de a regiza chiar eu. "E scenariul tău, e viziunea ta. Am mare încredere în tine, Dana" mi-a spus Radu și mi-a dat aripi.

Așa am început pregătirea scurtmetrajului. Cât privește bugetul lui, e deja o întreagă poveste... După ce a murit tata, frații mei și cu mine am împărțit la 3 banii de pe o garsonieră moștenită de la el. Și precum cei 3 purceluși, fratele cel mare a folosit partea lui pentru renovarea unui apartament, mijlociul i-a investit într-un joc pe calculator (fiind game designer), iar eu îi voi investi în acest scurtmetraj. Mi se pare că voi dau un sens acestor bani, că în felul acesta îmi va rămâne mereu ceva de la tată. Ei reprezintă așadar cea mai mare parte a bugetului, la care se adaugă fonduri proprii, mulți prieteni în echipă și câțiva sponsori care au sărit să mă ajute, pentru ca acest scurtmetraj să existe. Sper să nu dezamăgesc pe nimeni.

Acum sunt în autorulota, așa cum mă vedeți, în drum spre Viscri, spre filmare. Să ne țineți pumnii, vă rog mult”, mărturisește Dana.

Dana Rogoz și regizorul Radu Dragomir au bifat, ieri, 10 ani de la cununia civilă. “Se împlinesc 10 ani de la cununia civila. 10 ani de când am spus DA și am început să mă semnez cu "Dana Dragomir".

Radu, îmi doresc să spunem DA unei vieți minunate împreună și în continuare! Te iubesc!”, a fost mesajul postat de Dana pe o rețea de socializare.

Mai multe