„Încă se consideră căsătorit”. Prin ce trece John Travolta la aproape 3 ani de la moartea soției

22 februarie 2023   Lifestyle

John Travolta îi va fi întotdeauna devotat regretatei soții, Kelly Preston.

Actrița avea doar 57 de ani când a murit de cancer la sân în 2020, iar de atunci John Travolta, protagonistul din filmul „Grease”, se pare că nu a mai fost la nicio întâlnire și nici nu are vreo intenție pe viitor.

„John încă se consideră căsătorit și spune că îi va rămâne loial lui Kelly până în ziua în care va muri", a dezvăluit o sursă apropiată actorului, notează okmagazine.com. „Nu intenționează să iasă la întâlniri. Este trist, dar, în esență, a făcut un jurământ pentru tot restul vieții sale”.

Aceeași sursă a mai explicat că John Travolta, în vârstă de 68 de ani, nici măcar nu poate concepe ideea de „a se mai îndrăgosti vreodată”, deoarece „spune că ar fi o trădare a memoriei lui Kelly”. „El vorbește despre Kelly în mod constant”, a adăugat apropiatul actorului. „Le-a fost atât de bine împreună, încât lui îi este foarte greu să meargă mai departe cu altcineva”.

Cu toate acestea, John Travolta a reușit să își adune forțele datorită copiilor săi: fiica Ella Bleu, în vârstă de 22 de ani, și fiul Ben, în vârstă de 12 ani. „Copiii sunt totul pentru el", a declarat aceeași sursă. „Dacă nu ar fi fost ei, cine știe ce ar fi făcut actorul”.

Kelly Preston și John Travolta l-au avut împreună și pe fiul Jett, dar acesta a murit în mod tragic în urma unei crize la vârsta de 16 ani, după ce fusese diagnosticat cu boala Kawasaki la doar un an.

Kelly Preston a murit la doar 57 de ani din cauza cancerului la sân

Ziua de 12 iulie 2020 a fost o zi neagră pentru John Travolta. După doi ani de luptă împotriva cancerului, de tratamente, soţia sa a pierdut lupta. Kelly Preston a murit din cauza cancerului. Conform unui apropiat al familiei, actriţa s-a stins din viaţă dimineaţa: „În dimineaţa zilei de 12 iulie 2020, Kelly Preston, o soţie şi o mamă iubitoare, s-a stins din viaţă după doi ani de luptă împotriva cancerului la sân.", scria publicaţia People. „De o bună perioadă de timp, aceasta şi-a trăit viaţa discret şi făcea anumite tratamente fiind susţinută întotdeauna de familie şi prietenii apropiaţi”.

Kelly Preston era măritată cu actorul John Travolta din 1991. Celebrul actor a fost devastat după pierderea soţiei, pe reţelele de socializare, la vremea respectivă, a scris un mesaj emoţionant: „Era un suflet luminos, frumos şi iubitor, care avea grijă profundă de ceilalţi şi care dădea viaţă la tot ceea ce atingea. Familia vă cere să înţelegeţi nevoia de confidenţialitate în acest moment”.

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe