Înfrânţi şi dezbinaţi, Faimoşii au votat alţi 3 candidaţi pentru eliminare. Laura Giurcanu, în pericol să plece de la "Survivor"
După un nou joc de Imunitate pierdut în faţa Războinicilor, Faimoşii vor rămâne fără un alt coechipier.
Părea că, odată cu unificarea triburilor, conflictele dintre concurenţii de la "Survivor" se vor estompa. Ei bine, după singura seară de petrecere şi ospăţ, Faimoşii şi Războinicii au revenit la vechile rivalităţi, iar coechipierii la vechile dezacorduri.
Aşa se face că, odată ajunşi în tabăra comună, TJ Miles şi Marian Drăgulescu s-au simţit mai bine în interacţiunea cu echipa albastră, decât cu colegii din echipa roşie, dar şi-au atras astfel dezaprobul celorlalţi Faimoşi. Şi, până la încheierea noului joc de Imunitate, pe care l-au şi pierdut, au reuşit s-o tragă de partea lor şi pe Mari.
Discuţiile începute pe banca de pe traseu şi continuate după înfrângere au scos la iveală noi disensiuni între CRBL şi Marian Drăgulescu, care au fost reluate şi în discuţia de la Consiliul de nominalizare.
Sub protecţia colanului de imunitate, câştigat la jocul individual, Elena Chiriac şi-a exprimat şi ea dezamăgirea faţă de jumătatea de echipă care a ales să fraternizeze cu Războinicii: "Echipa noastră, din nou, cu atât de puţini oameni, a fost împărţită. De când cu unificarea asta am pierdut energia aia bună a Faimoşilor. Avem membrii care s-au dus mai mult către echipa Războinicilor. (...) Avem două cazuri de rebeliune adolescentină, TJ şi Marian, care, de când cu unificarea asta, nu mai fac parte din echipa asta a noastră de expiraţi ce suntem, Faimoşi din ăia vechi. La Războinici e mai nou şi parcă mai interesant sau, cel puţin, aşa mi se dă de înţeles. Şi cam asta este situaţia: au plecat de lângă noi, s-au întors total împotriva noastră, tot ce spunem noi este greşit, au încercat şi văd că încearcă în continuare să o tragă pe Mari de partea lor... Astăzi am aflat că suntem 3 cu 3".
După acest discurs al Elenei, care l-a nominalizat pe TJ spre eliminare, Marian Drăgulescu l-a indicat pe CRBL ca al doilea nominalizat, spunând că "Am rămas cei mai buni, dar el e persoana cu care rezonez foarte puţin, mai ales în ultima perioadă. Mi-a plăcut foarte mult de CRBl şi întregii echipe atunci când a venit cu atmosferă veselă în gradenă noastră, cu bucurie, cu tobe, dar pe parcurs s-a schimbat, nu ştiu de ce. Şi-mi pare rău că CRBL a redevenit un pic agresiv în echipă sau negativ . Mi-ar plăcea să se schimbe pe un good vibe. Asta avem noi nevoie, avem nevoie de încredere în noi, toţi în unul şi unul pentru toţi."
Pe lângă cei doi, grupul a decis s-o nominalizeze pe Laura Giurcanu, care se află în premieră în această ipostază. "A fost puţin ciudat să-mi aud numele acolo, cu votul. Mă emoţionez pentru că este prima oară când mă găsesc în genul ăsta de situaţie. Sincer, nu mă aşteptam niciodată să stau aici atât de mult, sunt foarte sinceră. M-am bucurat la maxim şi săptămânile au trecut şi chiar mi-am zis: "Wow, Laura e chiar mai puternică decât îmi aminteam!". Şi sunt chiar foarte bucuroasă de colegii mei aici, dar lucrurile se schimbă tot timpul. Eu cred în echipă foarte tare şi cred că se poate găsi un numitor comun, pentru că nu există probleme de nerezolvat. Şi mi-ar plăcea să învăţăm asta de la Războinici, cu răbdare şi deschidere, pentru că altfel real nu e nicio şansă şi banca asta o să se tot micşoreze, până o să rămână doar ei, dacă ceva real nu se schimbă. Însă eu sunt foarte mulţumită cu parcursul şi cu misiunea pe care am adus-o până în acest punct."
Rămâne de văzut care dintre Laura Giurcanu, TJ Miles şi CRBL va pleca acasă.
FOTO: Instagram