Interpreta hitului Jerusalema și-a prelungit vizita în România. Ce a impresionat-o

1 septembrie 2022   Lifestyle

Nomcebo Zikode, interpreta celebrei piese Jerusalema, s-a îndrăgostit definitiv de România. Aflată pentru prima dată în țară noastră, artista sud-africană s-a declarat fascinată de frumusețile Deltei Dunării, unde a ajuns după susținerea concertului de pe 26 august 2022 din Mamaia cu un elicopter privat.

Deși planificase să râmână în Deltă doar o noapte, artista s-a răzgândit.

Traseul a impresionat-o la fel de mult ca și apartamentul modern de care s-a bucurat. Nomcebo Zikode a avut la dispoziție propria grădină și propriul jacuzzi. Artista a savurat pentru prima dată preparate românești, felurile care au încântat-o, de altfel, cel mai mult.

"Am savurat pește proaspăt, pescuit direct din Deltă și am aflat ce gust are mămăliga, dar și cât de bine merg combinate. M-am simțit incredibil! Am explorat inclusiv canalele Dunării în excursii cu barca, iar ghizii mi-au spus toate poveștile despre comorile acestui colț de Rai pe care îl aveți, aici, în România. Țara voastră este superbă, nu cred că puteți înțelege cât de încântată sunt să fiu aici", spune Nomcebo Zikode.

Mai multe