Iuliana Marciuc preia frâiele Eurovisionului

11 februarie 2015   Lifestyle

Dacă anii trecuţi Dan Manoliu era cel care se ocupa de organizarea selecţiei naţionale, anul acesta gazda emisiunii „Destine ca-n filme“ de la TVR este cea care va coordona pregătirile pentru show-ul de la Craiova.

Dacă anii trecuţi Dan Manoliu era cel care se ocupa de organizarea selecţiei naţionale, anul acesta gazda emisiunii „Destine ca-n filme“ de la TVR este cea care va coordona pregătirile pentru show-ul de la Craiova.

Pregătirile pentru Eurovision aduc schimbări la TVR. Conducerea postului public a ales ca Finala Eurovision să aibă loc la Craiova şi, în locul vechilor producători, precum Dan Manoliu ori Marina Almăşan, să fie aleşi Iuliana Marciuc şi Bogdan Ghiţulescu.

Iuliana Marciuc, una dintre cele mai longevive vedete ale TVR-ului, e cunoscută publicului mai mult ca prezentatoare, în ultimii ani ea realizând emisiuni precum „Confesiuni“ şi „Destine ca-n filme“. Surse din postul public de televiziune confirmă că ea şi Bogdan Ghiţulescu au fost şi producătorii Revelionului 2014-2015.

Aşa se face că cei doi vor face echipă şi pentru faza naţională a concursului Eurovision.

În timp zilele acestea au loc preselecţiile, juriul urmând să facă publice joi cele 12 piese alese pentru finala naţională, Iuliana Marciuc are de pus la punct detaliile organizării spectacolului din 8 martie, de la Sala Polivalentă din Craiova, în cadrul căreia se va decide piesa care va reprezenta România la Viena.

Concursul Eurovision 2015 va avea loc la Viena, cu semifinalele pe 19 şi 21 mai şi finala pe 23 mai. România va concura în a doua jumătate a primei semifinale, din 19 mai, conform tragerii la sorţi din această săptămână.

Foto: pagina oficială

Mai multe