Iuliana Marciuc şi Adrian Enache au aniversat 25 de ani de relaţie
Iuliana Marciuc şi Adrian Enache au sărbătorit 25 de ani de când formează un cuplu.
Cei au ales să marcheze momentul cu un tort ales pe sprânceană, în prezenţa celor apropiaţi. Când s-au cunoscut amândoi erau căsătoriţi, dar nimic nu a stat în calea iubirii lor. Au decis că împreună le este cel mai bine, aşa că Iuliana a renunţat la mariajul cu omul de afaceri Remus Posea, iar, peste câţiva ani, şi Adrian s-a despărţit de Corina, femeia ce îi dăruise şi o fiică, pe Diana. “Formăm un cuplu de 25 de ani, cu „suişuri şi coborâşuri”, dacă ar fi să citez presa, sau cu „iubire de Destine ca-n filme şi multe realizări”, dacă ar fi să citez o prietenă”, spune Iuliana pentru OK!
Astăzi, cei doi îşi trăiesc iubirea nestingheriţi şi nu se mai simt atraşi de ideea unui mariaj.
“Amândoi am mai trecut prin această experienţă şi am înţeles că nu actele certifică fericirea, ci iubirea şi puterea de a întreţine permanent iubirea”, adaugă vedeta de la TVR.