Jill Biden, Prima Doamnă a SUA, a impresionat cu ținuta sa tinerească, la dineul oficial din Spania
Soția președintelui Biden a îmbrăcat un superb costum alb, format din pantaloni și sacou, care i-a flatat silueta.
Cu o zi înainte de dineul oficial organizat de Regele și Regina Spaniei, Jill Biden s-a întâlnit cu Letizia și au discutat probleme stringente globale, cum ar fi lupta împotriva cancerului și sprijinul pentru Ucraina.
Zilele acestea, la Madrid, se desfășoară Summitul NATO. Liderii celor 30 de state membre se reunesc pentru discuții în cadrul a ceea ce mulți se așteaptă să fie cea mai importantă întâlnire la vârf a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord din ultimele decenii, desigur în contextul războiului Rusia-Ucraina.
Cele două doamne au fost într-un perfect contrast: Regina Letizia, spectaculoasă, ca de obicei, într-o rochie neagră, iar Jill Biden în alb, într-un costum de inspirație masculină și cu perle la gât.
Cina a fost relaxată, Președintele Biden a glumit cu Regele Felipe al VI-lea, iar Dr. Jill Biden a mărturisit că se temea să nu aibă o ținută asemănătoare cu a Reginei Letizia. Pentru Letizia, nu ar fi fost o premieră, căci a înmânat un premiu de curând și a purtat o rochie identică cu cea a femeii premiate. Totuși, la acest nivel, astfel de evenimente se pot preveni și chiar modifica.
Teama Primei Doamne a SUA a fost justificată, întrucât la o întâlnire mai devreme o văzuse pe Regina Letizia în pantaloni albi. Cele două femei au vizitat un centru al refugiaților ucraineni din Spania.
Foto: Profimedia