Jo a intrat în ”reparații capitale”. Ce operație estetică și-a făcut cântăreața

6 octombrie 2022   Lifestyle

Simpatica artistă a luat o decizie drastică, în ceea ce privește look-ul său de vedetă.

Subțirică la corp, Jo era nemulțumită de ”gușă”. Așadar după o îndelungă cumpănire, cântăreața a decis să intervină la modul cel mai serios, cu o operație.

Zona bărbiei nu este una tocmai ușor de lucrat și de modelat. Jo a glumit și a spus că a încercat și exercițiul celebru, cu palme, al Irinei Loghin, dar nu a funcționat. Și cum aparițiile sale sunt din ce în ce mai dese, a decis că e momentul unei intervenții estetice. Jo s-a pozat cu cagula primită post-operator și le-a transmis fanilor câteva gânduri:  ”Zilele astea, mai exact sâmbătă, mi-am făcut o intervenție așa, pentru sufletul meu. Am scăpat de gușă.

Ca după orice intervenție, te recuperezi mai greu și treci prin tot felul de stări sau dureri… Mi-am dat seama ca tare nesuferită sunt atunci când nu pot sa funcționez singură la capacitate maximă, tare greu îmi e sa cer sau sa accept ajutor… dar tare tare norocoasă sunt că le am pe mama și soră-mea sa ma suporte și sa ma ajute indiferent de stările mele de nervi sau plâns sau divă pe ciclu’, în locul lor n-aș fi avut atâta răbdare cu mine… o sa le fac câte o statuie la fiecare in parte.

După 3 zile de la intervenție totul arată wow… sunt mega încântată de rezultat, acesta e doctorul meu preferat din lume și, deocamdată, singurul bărbat care știe sa ma facă fericită 😂❤️ thanks! 🙏🏼”, a notat artista pe pagina sa oficială de socializare.

Mai multe