Jojo, iubita unui avocat. Vestea dată de actriță

5 mai 2022   Lifestyle

Cătălina Grama (Jojo) are un rol aparte în  serialul "Strada Speranței. Frumoasa blondă interpretează rolul Denisei, iubita sexy a unui avocat de succes.

Tânăra aspiră să se căsătorească cu avocatul Titus Popescu, interpretat de Claudiu Maier, și face totul pentru a obține ceea ce își dorește.

"Am jucat multe fete de oraș, dar Denisa are ceva special. Este un fel de Scarlett O'Hara a fetelor de oraș, pentru că ea speră încontinuu, nu se oprește, trăiește niște dezamăgiri, prietena ei cea mai bună o trădează. Dar ea speră că mâine va fi mai bine și nu renuntă. Chiar dacă aparent pare că nu avem multe lucruri în comun, în orice personaj al meu pun ceva din mine: energie, dinamism. Ce nu am comun cu personajul Denisa Sidor este firea ei legată foarte mult de latura financiară și materială a lucrurilor, nu îmi apratine. Personajul meu are ceva simt al umorului ", a declarat Cătălina Grama despre rolul pe care îl va interpreta în serialul de comedie urbană "Strada Speranței".

Jojo este în lumina reflectoarelor încă de la vârstă de 14 ani, iar la cei 41 de ani pe care îi are se consideră o femeie împlinită. Cu toate astea, nu a uitat niciodată de unde a plecat.

"Sunt foarte ponderată, fericită, echilibrată. Am găsit fericire și un echilibru în viața de mama și de soție . Când sunt acasă, am grijă de familia mea. Sunt Cătălina în cea mai pură formă a mea în sânul familiei mele. În același timp, mă bucur să pot să fiu implicată într-un proiect care va aduce oamenilor zâmbetul pe buze. Atmosfera de la filmări este una de familie, e o bucurie să fiu alături de prieteni", spune actrița

"Toți sperăm în primul rând în mai bine sau în mai mult, într-un ideal pe care ni-l conturăm cu toții la un moment dat. Am locuit ani de zile pe Strada Speranței, pentru mine era undeva în cartierul Vitan și asta se întâmplă când eram foarte mică, la începuturile mele, înainte de vârsta de 14 ani. Locuind acolo, pe această Strada Speranței a mea, am visat tot felul de lucruri și pot să spun cu mâna pe suflet că pe majoritatea le-am îndeplinit. Chiar mi-am depășit speranțele de foarte multe ori. Nu îmi imaginam ca pornind de acolo să ajung până aici. Cred cu putere că toți cei care se află în punctul acesta, pe o Stradă a Speranței, nu trebuie să renunțe nici la lucrurile pe care le visează, chiar dacă par imposibile. Nimic nu este imposibil. Totul se poate îndeplini", mai spune Jojo.

Mai multe