Justin Timberlake vine la Bucureşti

18 noiembrie 2010   Lifestyle

Justin Timberlake, unul dintre cei mai în vogă artişti de peste Ocean care a vândut peste 18 milioane de exemplare în toata lumea, se află deja în negocieri avansate cu unul dintre principalii promoteri din România

Artistul este aşteptat vara viitoare să concerteze pentru prima dată în Capitală.

Justin Timberlake, unul dintre cei mai în vogă artişti de peste Ocean care a vândut peste 18 milioane de exemplare în toata lumea, se află deja în negocieri avansate cu unul dintre principalii promoteri din România pentru un show care ar putea avea loc pe proaspăt renovatul Stadion „Lia Manoliu“.

Concertul ar putea fi organizat cu sprijinul Vodafone, care ar relua, cu acest show, campania „Best Music“, program în cadrul căruia au fost organizate în România câteva spectacole memorabile, precum cel al formaţiei Depeche Mode (2006), al Shakirei (2006), al celor de la Rolling Stones, dar şi al lui Beyoncé (2007), Madonna (2009) şi recentul Guns N’Roses (2010).

Justin Timberlake ar putea susţine primul său concert în România pe 17 iunie 2011.

Foto: Northfoto

Mai multe