Kim Cattrall a readus-o la viață pe Samantha! Actrița din ”Totul despre sex” fabuloasă pe covorul roșu

16 noiembrie 2022   Lifestyle

Ne-a fost dor de ea, de ce să nu recunoaștem? Kim Cattrall a făcut senzație la Londra, la cel mai recent eveniment la care a luat parte.

Marea absentă din serialul ”And just like that” este, fără îndoială, Samantha Jones, mai ales că personajul ei nu a murit, ca Mr Big. Ea doar... lipsește.

Și înțelegem asta mai mult ca niciodată, mai ales că pe covorul roșu pare că o vedem pe Samantha, nu pe Kim Cattrall. Fabuloasa actriță care a învățat atâtea femei să renunțe la prejudecăți a participat la Premiile Glamour Women of the Year de la Londra. Un fel de femeile emblematice ale anului. Kim Cattrall, care ne-a încântat timp de șase sezoane ”Totul despre sex” și două filme de lung metraj cu același nume, a apărut ravisantă, într-o ținută specifică Samanthei Jones: rochie strâmtă, scurtă și decoltată. Este drept că anii au trecut și peste Kim Catrall, însă vârsta nu o face mai puțin sexy față de cum era în serial.

Atitudinea este la ea acasă! Cu zâmbetul inconfundabil și picioarele tonifiate, Kim Cattrall s-a simțit de minune pe covorul roșu, între prieteni.

Nonconformista actriță și-a văzut de alte proiecte după ce nu a mai fost cooptată în echipa ”Sex and the city”, pe fondul zvonurilor că s-ar fi certat cu celelalte actrițe și în special cu cea care deține rolul principal, Sarah Jessica Parker. Este un conflict mocnit, despre care cele două au evitat să vorbească, dar fanii serialului nu renunță la speranță. Căci în primul sezon ”And just like that” personajul Carrie ținea legătura telefonic cu îndrăgita și senzuala Samantha Jones.

Și deși serialul abundă în figuri noi feminine, nimeni n-o poate egala pe zurlia specialistă în PR cu un libido exacerbat.

Kim Cattrall a împlinit 66 de ani. Actriţa nu face sacrificii prea mari pentru a arăta atât de bine, pur şi simplu pentru că organismul ei n-ar suporta. „Este din ce în ce mai greu să mă menţin, deoarece părţi din corpul meu nu vor să fie la dietă, dar, în acelaşi timp, tot ele mă trezesc dimineaţa să fac mişcare“, spunea aceasta în urmă cu câțiva ani. Însă cum fără un regim alimentar nu pot exista miracole, Kim Cattrall este adepta celebrei diete South Beach, care te ajută să slăbeşti sănătos consumând carbohidraţi şi grăsimi bune.

Foto: Getty

Mai multe