Laura Bretan vine la Românii au talent: ”Pentru mine a fost o mare surpriză"

25 mai 2022   Lifestyle

Au mai rămas doar câteva zile până la marea finală Românii au talent. Va fi seara în care un concurent va fi votat de către cei de acasă și va câștiga marele premiu de 120.000 de euro, dar și titlul de cel mai talentat concurent al sezonului 12.

Dacă repetițiile sunt deja în toi, iar cei 11 calificați își pun la punct momentele prin care să-i convingă pe jurați că merită aprecierele lor, dar și pe cei de acasă că ei sunt cei care trebuie să fie votați, cineva așteaptă cu emoție revenirea pe scena Românii au talent. Este vorba de Laura Bretan, cea care a câștigat inimile telespectatorilor și a câștigat competiția în anul 2016. În același an, tânăra a ajuns în finala America’s got Talent, reușind să-l facă pe Simon Cowell să îi spună, în audiții, că ”acesta este motivul pentru care am făcut acest format. Pentru a găsi oameni ca TINE”.

Născută în Chicago, în aprilie 2002, Laura a început să cânte de la vârsta de patru ani în Biserică, iar de la cinci ani a descoperit pianul. Câștigătoare a multiple concursuri muzicale, ea este acum una dintre cele mai cunoscute și iubite soprane din lume. De-a lungul carierei, a avut ocazia de a cânta pe scene mari din America, Elveția, Germania, Italia, Belgia, Spania, Marea Britanie sau Israel și de a performa alături de artiști internaționali, precum: Toto Cutugno, Placido Domingo Jr, Il Volo sau Jose Carreras.

În marea finală va fi acompaniată pe scenă de Mariano Castro, din Argentina, la pian și de Diana Kutsii, din Ucraina, la violocel. ”Pentru mine a fost o mare surpriză, nu m-am așteptat, dar mă bucur că am această oportunitate. Abia aștept să mă întorc în locul în care a început toată experiența mea frumoasă cu muzica”, spune Laura.

Mai multe