Bogații lumii încurajează populația să fie chibzuită, dar iubita lui Jeff Bezos zboară singură cu avionul miliardarului
Știm cu toții îndemnurile provenite de la vedete, politicieni, magnați etc. Perioada actuală impune măsuri de restricție în toate domeniile.
Facturile cresc, prețurile lovesc parcă mai perfid ca niciodată, iar narativul încălzirii globale este în floare. Oamenii sunt sfătuiți să se îndrepte spre o viață cât mai sustenabilă, dar bogații lumii își continuă viața în stil mare, ca până acum.
Celebrul fondator Amazon, Jeff Bezos, are un avion privat pe care a dat 150 milioane de dolari. Așa că îl și folosește, dacă tot l-a cumpărat, chiar dacă activiștii de mediu au făcut apel la folosirea cât mai chibzuită a avioanelor sau a iahturilor. Nu demult, chiar președintele Macron a fost criticat că s-a plimbat o zi întreagă cu jet-ski-ul, uitând de poluarea și de noxele cu care atenționează populația.
Iubita lui Bezos, sexy bruneta Lauren Sanchez nu s-a gândit însă să protejeze mediul înconjurător și să-și ia un bilet la o cursă de linie, ci a zburat cu stil, singură la bord în avionul miliardarului.
Bruneta a aterizat la Los Angeles și a fost așteptată de un impresionant SUV. Iubita miliardarului pare a fi în elementul său, foarte dezinvoltă, nu are nicio problemă sau apăsare să se plimbe singură cu avionul privat.
Foarte sportivă, Lauren Sanchez a îmbrăcat pentru călătoria cu avionul privat o pereche de jeanși super mulați, un tricou scurt, cu vedere la abdomenul tonifiat și pantofi sport în picioare.
Și dacă relația sa cu Bezos este foarte bună, fosta soție a magnatului tocmai ce a semnat actele celui de-al doilea divorț. MacKenzie Scott, fostă Bezos, pare că nu mai reușește să-și găsească liniștea și fericirea.
Ea a fost căsătorită cu magnatul Amazon între anii 1993 – 2019, iar la 52 de ani este o romancieră de succes, cu o avere estimată la 33,4 miliarde USD.
Foto: Profimedia