„Lege şi dreptate”, doar la AXN
Serialul western care a avut mare succes în SUA va fi difuzat în premieră şi în exclusivitate, din 23 septembrie, pe canalul de seriale şi filme AXN.
Serialul western care a avut mare succes în SUA va fi difuzat în premieră şi în exclusivitate, din 23 septembrie, pe canalul de seriale şi filme AXN.
După ce „Lege şi dreptate” a făcut furori printre telespectatorii din întreaga lume, a venit timpul ca serialul să ajungă şi în România. Aşadar, din 23 septembrie, ai întâlnire, în fiecare joi, de la ora 22.00, cu ajutorul de şerif Raylan Givens, un erou pe stil vechi care a cucerit publicul cu înfăţişarea sa atrăgătoare şi cu trăsăturile de caracter demne de un om al legii respectabil.
„De la John Wayne încoace niciun actor nu a impresionat atât doar prin mersul lui”, ridică în slăvi
prestaţia lui
, care este cunoscut la Hollywood atât pentru rolurile sale dramatice, cât şi pentru cele de comedie. Iar publicul feminin, fermecat de şarmul actorului, îi dă dreptate publicaţiei americane, în timp ce bărbaţii îl urmăresc pe Timothy datorită acţiunii incitante în care acesta se implică. Aşadar ai parte de intrigă care să te ţină cu sufletul la gură şi de scene bine puse în valoare de jocul desăvărşit al actorilor, acestea fiind ingredientele perfecte pentru ca serialul să te ţină „lipit” de televizor.
Foto: © 2010 Sony Pictures Television Inc. All Rights Reserved.