Leonard Cohen a fermecat din nou românii
Cel de-al treilea concert susţinut de Leonard Cohen în Bucureşti, prilejuit de promovarea albumului său "Old Ideas", a adus în Piaţa Constituţiei peste 15.000 de oameni.
Cel de-al treilea concert susţinut de Leonard Cohen în Bucureşti, prilejuit de promovarea albumului său "Old Ideas", a adus în Piaţa Constituţiei peste 15.000 de oameni.
Legendarul cântăreţ canadian a apărut pe scena din Piaţa Constituţiei imediat după ora 20.00, situaţie bulversantă pentru mare parte dintre spectatori, care au întârziat să-şi ocupe locurile, pentru că, spuneau ei, pe bilet era trecută ora 20.30.
Cu ţinuta care l-a consacrat, costum şi pălărie negre, Leonard Cohen şi-a început concertul de promovare a celui de-al doisprezecelea album al său, "Old Ideas", cu piesa "Dance Me to the End of Love", lansată în 1984.
Concertul lui Leonard Cohen de la Bucureşti s-a ridicat la nivelul aşteptărilor publicului său, artistul părând că sfidează venerabila vârstă de 78 de ani pe care o are şi continuând să farmece publicul cu vocea sa. Piese precum "In My Secret Life", "Suzanne" şi "Democracy" au fost puternic aplaudate de cei prezenţi sâmbătă seară în Piaţa Constituţiei, în timp ce ambele rechemări pe scenă, la bis, au fost primite în picioare de spectatorii care au cântat pe întreaga durată a concertului.
În cele trei ore de prestaţie live, Leonard Cohen a interpretat piese precum "Dance Me to the End of Love", "The Future", "Bird on the Wire", "Everybody Knows", "Who By Fire", "Darkness", "Sisters of Mercy", "Amen", "Come Healing", "In My Secret Life", "Going Home", "Waiting For the Miracle" şi "I Can't Forget", "Tower of Song", "Night Comes On", "Suzanne", "Heart With No Companion", "The Gypsy's Wife", "The Partisan", "Democracy", "Hallelujah", "I'm Your Man" şi "Take This Waltz", care a şi încheiat concertul.