Lucruri pe care le poți face ca să ai grijă de tine atunci când ai un bebeluș

25 mai 2023   Lifestyle

În calitate de mamă ai parte de una dintre cele mai semnificative bucurii din viața ta: timpul petrecut cu puiul tău, zilele pline de râsetele lui, nenumărate momente în care te topești de dragul lui.

 Totuși, ca orice alt lucru în viață, nu este totul roz mereu, există zile și zile și e normal să te simți copleșită uneori. E atât de ușor să te lași prinsă în activitățile zilnice și în grija pe care i-o porți copilului, încât uneori uiți de tine și de faptul că și tu ai nevoie de grijă și de timp pentru tine.

Iată cum poți să ai grijă de tine chiar dacă ai un bebeluș

1.     Prioritizează somnul

Chiar și atunci când ești mamă, somnul trebuie să fie prietenul tău cel mai bun. Așa că nu te simți vinovată că alegi să dormi puțin în timp ce puiul tău doarme și el, chiar dacă lași sarcini prin casă sau la muncă nerezolvate. Bebelușii se trezesc des în timpul nopții, dar încearcă să adormi și tu odată cu el sau să îți aloci timp ziua să te odihnești, pentru că altfel sănătatea ta fizică și psihică vor avea de suferit și nu vei avea energia necesară să te bucuri de clipele petrecute împreună cu bebelușul tău.

2.     Nu renunța la activitățile de care te bucurai înainte

Faptul că acum ești mamă nu înseamnă ca trebuie să renunți la toate activitățile pe care le făceai înainte să vină pe lume bebelușul tău. Fie că e vorba de o pasiune, un hobby sau pur și simplu îți e dor să ieși cu prietenele, poți face încă aceste lucruri, trebuie doar să te adaptezi noii tale realități. De pildă, dacă îți dorești să ieși la o plimbare doar tu sau împreună cu o persoană dragă și nu ai cu cine să lași copilul, poți să folosești un marsupiu pe care îl găsești pe site-ul celor de la BabyMatters.ro, care îți va oferi șansa să te bucuri de o plimbare chiar și cu bebelușul. Există atât de multe soluții!

3.     Mănâncă sănătos și hidratează-te

Mai ales dacă alăptezi, alimentația ta este foarte importantă, atât pentru tine, cât și pentru puiul tău. În timp, corpul tău îți va mulțumi că ai ales un stil de viață mai sănătos și vei fi și un exemplu pentru copil când va mai crește. De asemenea, bea apă și include în mesele tale zilnice cât mai multe fructe și legume, acestea îți vor da și un plus de energie și te vei simți fresh chiar și în zilele mai obositoare, pentru că vei avea resursele de care corpul tău are nevoie.

În concluzie, să ai grijă de bebelușul tău îți va ocupa o mare parte din timpul pe care îl ai și este normal să fie așa. Însă, ai puterea să menții o balanță și să îți oferi și ție grija pe care o meriți, chiar și prin lucruri mărunte. Având grijă de tine, starea ta de spirit va fi veselă și bebelușul se va bucura de asta, pentru că el simte când tu nu ești bine. 

Sursă foto: Pexels.com

Mai multe