„Lună Nouă”, lansat pe DVD
La fel de captivantă ca primul film din seria „Amurg”, cea de-a doua parte, „Lună Nouă”, poate fi vizionată acum şi de acasă, fiind lansată şi pe DVD. După ce a fost tradusă în 37 de limbi şi a fost vândută în peste 40 de milioane de copii în întreaga lume, seria romanelor „Amurg” a dobândit succes peste noapte. Iar interpretarea pe ecran a poveştii de iubire dintre o pământeană şi un vampir a cucerit şi mai mulţi romantici. Cel de-al doilea film al celebrei serii, „Saga Amurg: Lună Nouă”, lansat acum şi pe DVD, o prezintă pe Bella Swan, interpretată de Kristen Stewart, îndurerată din cauza pierderii adevăratei iubiri şi adâncită în lumea supranaturală
La fel de captivantă ca primul film din seria „Amurg”, cea de-a doua parte, „Lună Nouă”, poate fi vizionată acum şi de acasă, fiind lansată şi pe DVD.
După ce a fost tradusă în 37 de limbi şi a fost vândută în peste 40 de milioane de copii în întreaga lume, seria romanelor „Amurg” a dobândit succes peste noapte. Iar interpretarea pe ecran a poveştii de iubire dintre o pământeană şi un vampir a cucerit şi mai mulţi romantici. Cel de-al doilea film al celebrei serii, „Saga Amurg: Lună Nouă”, lansat acum şi pe DVD, o prezintă pe Bella Swan, interpretată de Kristen Stewart, îndurerată din cauza pierderii adevăratei iubiri şi adâncită în lumea supranaturală, din care îşi doreşte foarte mult să facă parte. Astfel, protagonista se pune în pericol chiar mai mult decât în prima parte, iar suspansul, pasiunea, secretele străvechi şi misterele adânci garantează calitatea de excepţie a peliculei.