Mama Laurei Stoica, dor infinit pentru artista care a murit fulgerător

8 martie 2023   Lifestyle

17 ani fără Laura Stoica. Cum își potolește dorul mama artistei

Mama Laurei Stoica este încercată zilnic de un dor infinit pentru artista care a murit fulgerător în 2006.

În loc să-și vadă fiica mireasă și nepotul ce se afla pe drum, mama Laurei Stoica încearcă să-și potolească dorul ascultând-o la radio.

Artista cu timbru deosebit, care cânta ”Vreau să am steaua mea” a plecat mult prea repede la stele, în urma accidentului rutier fatal de la Urziceni.

Pe 9 martie 2006, vestea că Laura Stoica a murit a șocat și îndurerat o țară întreagă. Artista își găsise în sfârșit sufletul-pereche, era însărcinată și mai fericită ca niciodată. Într-o fracțiune de secundă însă, totul s-a spulberat. Laura Stoica a fost nu doar cea mai bună voce rock feminină din industria muzicală autohtonă, ci și una dintre cele mai îndrăgite artiste. Vocea ei amplă, inconfundabilă, a rămas în memoria românilor, la fel și piesele ei, cum ar fi „Un actor grăbit', „Focul', „Doar tu', „Cartierul cântă rock', „…Nicio stea', „Toamnă pe autostradă', „Sunt cuminte', „Mereu mă ridic', „Mai frumoasă', pe care fanii și șe amintesc și azi.

Solista rock cu suflet de copil fusese în căutarea iubirii o viață întreagă. Din păcate, firul vieții sale s-a oprit la 38 de ani, când aștepta cu înfrigurare să devină pentru prima dată mamă.

Împreună cu ea, s-a stins și cel care urma să-i devină soț, Cristian Mărgescu, cu care avea o relație din 2004. Acesta se afla la volanul autoturismului implicat în accidentul fatal. Cei doi reveneau la București, după un concert susținut de artistă la Urziceni. Oboseala și-a spus cuvântul, iar tânărul a pierdut controlul volanului într-o zonă cunoscută pentru accidentele sale multiple.

Despre Laura Stoica și despre cum muzica sa este percepută peste ani, prezentatorul și jurnalistul Octavian Ursulescu spunea într-un interviu din 2018: „Rămâne și acum, peste timp, una din puținele cântărețe de muzică ușoară orientate către zona rock. O admiram foarte mult, era foarte modernă. La multe din concursurile de muzică ușoară pe care le prezint în ultimii ani, mulți tineri cântăreți își aleg piese lansate de Laura Stoica. Asta m-a uimit. Semn că ea, după atâta timp, rămâne o interpretă modernă. Tinerii îi caută piesele, le ascultă. E o dovadă că Laura Stoica e perenă și rămâne în circuitul muzicii cu piesele ei.”

Din păcate, vocea artistei poate fi auzită doar arareori la radio sau la televizor, după cum mărturisește chiar mama Laurei Stoica, care își alină dorul de fiica ei ascultându-i melodiile.

„La posturile de televiziune nu prea mă uit, așa că nu știu ce post o difuzează. La Radio Actualități o mai aud, din când în când. Și o ascult și acasă, dar asta e altceva, e de suflet. Nu știu de ce nu o difuzează mai des. E problema lor', a spus Elena Stoica, mama Laurei Stoica pentru Playtech.

Foto: Facebook

Mai multe