Mari actori care au murit în ultimii 5 ani
Unul dintre cei mai mari maeştri ai scenei româneşti s-a stins din viaţă astăzi. Mircea Albulescu avea 81 de ani, şi-a dat ultima răsuflare la Spitalul Floreasca, în urma unor probleme cardiace.
Mircea Albulescu s-a stins din viaţă
Mari actori care au murit în ultimii 5 ani - Mircea Albulescu s-a stins din viaţă la 81 de ani
Pe numele real, Iorgu Constantin V. Albulescu, născut la 4 octombrie 1934, a fost actor, profesor universitar, prozator, poet, publicist. Cunoscut ca Mircea Albulescu, deoarece aşa i-a spus mama lui dintotdeauna, marele actor a jucat în sute de piese ale teatrului românesc, dar a jucat şi peste 70 de roluri în filme.
Munca pe care actorul a iubit-o cel mai mult a fost teatrul radiofonic, în care a interpretat mai bine de 300 de roluri şi despre care spunea: "Dacă 1000 de oameni ascultă, fiecare vede altă piesă. Este receptorul cel mai creator". A jucat în multe filme ale regizorului Sergiu Nicolaescu, iar cel mai iubit rol al său a fost din piesa "Danton", de Camil Petrescu. Printre altele, Albulescu a fost secretar al Ministerului Culturii şi a scris 7 volume de versuri. Pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului, Albulescu are o stea din 2011, alături de alte nume valoroase ale teatrului românesc.
În ultimii 5 ani, România s-a mai despărţit de alţi mari actori, care vor rămâne printre cele mai importante valori ale scenei româneşti.
Mari actori care au murit în ultimii 5 ani - Iurie Darie, printre marii actori ai scenei româneşti
După o carieră de invidiat şi o suferinţă enormă, marele actor Iurie Darie a murit pe 9 noiembrie 2012
Iubitul actor Iurie Darie, născut la 14 martie 1929, a încetat din viaţă pe 9 noiembrie 2012, la o vârstă înaintată, la 83 de ani. Actorul era un talent înnăscut, având înclinaţii atât pentru desen, cât şi pentru arta teatrală. A avut o carieră plină, a apărut în mai bine de 40 de producţii cinematografice, s-a remarcat cu emisiunile pentru copii şi cu turneele prin ţară, în care făcea spectacole cu copii, le spunea poveşti şi desena în acelaşi timp. Despre cariera sa: "Am o naivitate permanentă în legătură cu trecerea timpului şi viaţa mi-a demonstrat că am avut dreptate. Cea mai mare satisfacţie profesionlă este atunci când nu simţi cum trece timpul şi eşti mereu în atenţia publicului", a declarat marele actor despre satisfacţia pe plan profesional.
Un alt mare actor şi regizor român, Liviu Ciulei
După cum a declarat Mariana Mihuţ, Liviu Ciulei a fost ultimul mare titan al scenei româneşti care s-a stins din viaţă la 25 octombrie 2011, la frumoasa vârstă de 88 de ani. Un mare regizor, scenograf şi profesor, ce a avut o mulţime de rezultate, atât în ţară, cât şi în Australia, SUA şi Canada. Un geniu în regie, Liviu Ciulei a fost director al teatrului Tyrone Guthrie din Minneapolis, Minnesota, SUA, profesor de teatru la New York University şi Columbia University.
Mari actori care au murit în ultimii 5 ani - Emil Hossu a murit făcând ceea ce îi place, jucând pe scenă
La vârsta de 70 de ani, actorul Emil Hossu îşi dă ultima suflare pe scena teatrului Nottara
La 25 ianuarie 2012, un alt mare actor român, Emil Hossu, se stingea din viaţă, pe scena teatrului Nottara, în timpul repetiţiilor dinainte de piesa de teatru "Aniversarea". Actorul a făcut infarct miocardic la vârsta de 70 de ani, înainte cu câteva minute de începerea spectacolului de teatru.
Ion Lucian (d. 31 martie 2012), alături de soţie, Paula Sorescu-Lucian (d. 18 martie 2016)
Tot în 2012, a părăsit scena românească actorul Ion Lucian, la vârsta de 88 de ani, în data de 31 martie. Fondatorul teatrelor Ion Creangă şi Excelsior, marele actor a jucat în zeci de piese de teatru şi filme româneşti şi a decedat la Spitalul Floreasca, în urma unor complicaţii respiratorii. Pe data de 18 martie 2016, Paula Sorescu-Lucian, soţia regretatului actor, s-a stins şi ea din viaţă, la vârsta de 69 de ani. Actriţa, membru fondator al teatrului Excelsior, alături de soţul ei, este recunoscută pentru rolurile din tratrul şi filmul românesc, mai cu seamă în rolurile din teatrul pentru copii.