Maroon 5 concertează în România pentru prima dată

30 martie 2016   Lifestyle

Fanii români ai trupei Maroon 5 vor avea şansa de a-şi vedea idolii concertând pentru prima dată în România, anul acesta.

Potrivit InfoMusic.ro, concertul celor de la Maroon 5 va avea loc, anul acesta, pe 5 iunie, în Piaţa Constituţiei, Bucureşti. Anunţul inedit a fost făcut în cadrul unei conferinţe organizate de D&D East Entertainment astăzi, 30 martie.

Maroon 5 îşi promovează cel de-al cincilea album de studio, "V". Lansat în 2014, discul a ocupat primul loc în topul U.S. Billboard 200. Concertul Maroon 5 de la Bucureşti va face parte din turneul "Maroon V Tour", demarat în februarie 2015 în America.

Albumul "V" a fost promovat prin cinci single-uri până în prezent:"Maps" şi "Animals" în 2014, "Sugar", "This Summer's Gonna Hurt like a Motherfucker" şi "Feelings" în 2015. Materialul a fost înregistrat în Los Angeles şi produs de Max Martin, Benny Blanco, Ryan Tedder de la OneRepublic, Shellback şi Sam Martin. Trupa a lucrat aproximativ un an la album, fiind implicaţi atât membrii stabili ai formaţiei - Adam Levine, James Valentine, Mickey Madden, Matt Flynn, PJ Morton - cât şi clăparul Jesse Carmichael, ce luase o pauză în perioada înregistrării materialului "Overexposed".

Vor fi 3 categorii de bilete. Cea mai ieftină categorie, normal circle (early bird) se pune în vânzare astăzi, la ora 16:00 la preţul de 151,2 lei.

Preţul biletelor: Diamond Circle - 572,40 lei; Golden Circle - 464,40 lei; G. A. - 194,40 lei; Early Bird - 151,20 lei

Mai multe