Maurice Munteanu: ”Fac atacuri de panică de peste 17 ani”
Maurice Munteanu vorbeşte despre lucrurile neştiute din viaţa sa, într-un nou episod al show-ului „În oglindă”, ce se va difuza astăzi, pe canalul de YouTube al Kanal D. Acesta va povesti despre fricile cu care s-a luptat ani de-a rândul, stigmatele sociale, dar şi despre relaţia cu tatăl sau.
De asemenea, juratul de la „Bravo, ai stil!” va oferi amanunte surprinzătoare despre încercarea prin care a trecut şi care l-a marcat profund, accidentul de maşină în care a fost implicat în urmă cu mai mulţi ani.
„Cred că fiecare dintre noi ar trebui să fie deschis în ceea ce priveşte anxietatea. Eu fac atacuri de panică de peste 17 ani, atacuri de panică care s-au intensificat în urma unui accident violent de maşină. Eram cu cei mai buni prieteni ai mei în maşină; eram convins că toţi trei din maşină au murit, în afară de mine. M-am ales şi cu o frică teribilă de zbor. Dar există soluţii pentru orice!”, spune Maurice Munteanu.