Medeea Marinescu a ajuns cu copilul la spital. Ce a întâlnit acolo a lăsat-o fără cuvinte
A ajuns cu copilul la spital, în stare gravă, dar nu a avut parte de tratamentul așteptat. Medea Marinescu a așteptat mai multe ore ca fiul ei să primească îngrijirea necesară într-un spital privat, dar, în cele din urmă, a fost sfătuită să opteze pentru un spital de stat.
”Cum este posibil să ajungi la camera de gardă pediatrie la (…), cu un copil târându-se de dureri abdominale și vărsături, în imposibilitatea de a sta în picioare, și după o așteptare de două ore și treizeci de minute să fim anunțați că nu există posibilitatea de a se face o ecografie abdominală (existând suspiciuni grave care necesitau o astfel intervenție), și ne-a fost sugerat să mergem la un spital de copii de stat”, a scris Medeea Marinescu pe o rețea de socializare.
Actrița are doar cuvinte de laudă pentru spitalul Grigore Alexandrescu.
“Ceea ce am și făcut, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu” dovedindu-se încă o dată a fi locul cel mai bine organizat, mai profesionist și empatic cu suferință copiilor noștri.
Am greșit că nu am mers din primul moment acolo, însă știind că este o perioada a virozelor, care au necesitat multe intervenții de urgență, ne-am gândit că varianta unui loc privat (a cărui reclamă s-a dovedit atât de păguboasă) ar putea fi o variantă. NU ESTE”, a mai spus actrița.
„Scriu asta nu din dorința de a mă răzbuna, am lucruri mult mai importante de făcut, însă consider că oamenii trebuie să știe exact atunci când sunt dispuși să plăteasca o sumă de bani, de ce servicii pot sau nu pot beneficia atunci când apelează la serviciile unei clinici de urgență pediatrică fără ecograf, și fără o organizare care să permită o consultație în regim de urgență”.