Mihai Bendeac a botezat un băieţel. Cu cine a făcut acest pas

9 septembrie 2020   Lifestyle

A fost impresionat de povestea lor de dragoste şi le-a botezat băieţelul. Mihai Bendeac a creştinat băieţelul unui concurent de la  iUmor alături de mama sa

Gabriel Chioseaua, pe numele său de scenă Romanticul X, este concurentul care şi-a cerut iubita în căsătorie chiar pe scena iUmor. Bărbatul, care lucrează în construcţii cu ziua, nu are o situaţie financiară strălucită, dar a primit cadou o vacanţă la munte de la Mihai Bendeac. ”A fost un moment care mi-a plăcut foarte mult. Chiar am văzut acolo un sentiment curat, am văzut o lume mai bună. Am înţeles că vor să plece în luna de miere pe Valea Prahovei şi vreau să le ofer această vacanţă', a spus atunci juratul.

Şi cum, între timp, Gabriel şi soţia sa Ilona au devenit şi părinţi, Mihai Bendeac a acceptat cu bucurie să le boteze fiul, pe micuţul Mihai Gabriel, iar naşa a fost chiar mama juratului. ”Este un mix de sentimente pe care îl am în acest moment. Dacă m-ar fi întrebat cineva acum un an dacă aş face aşa ceva, sigur aş fi spus că nu, nici nu ştiu dacă o să se mai întâmple vreodată. Dar sunt foarte bucuros şi îi sunt recunoscător lui, pentru că altminteri nu simţeam această bucurie!”, a spus Mihai Bendeac.

Mai multe