Mihai Bendeac revine pe sticlă
A trecut prin furcile caudine cu foştii săi angajatori, dar acum se întoarce în televiziune cu acelaşi format, „În puii mei“.
Părea că războiul declanşat între Mihai Bendeac şi Antena 1 va fi unul pe viaţă şi pe moarte. După certuri, procese, scandaluri şi ameninţări legate de formatul „iComedy“, care au durat aproape doi ani, actorul a ajuns la o înţelegere cu trustul Intact şi va relua colaborarea de la jumătatea acestei toamne, când va realiza un nou sezon al emisiunii În puii mei.
Cel mai probabil, primele episoade ale noului sezon cu Mihai Bendeac la Antena 1 vor fi difuzate spre sfârşitul toamnei.
Potrivit paginademedia.ro, discuţiile cu Mihai Bendeac au fost reluate după o perioadă în care Antena 1 a difuzat pe post, de la ora 20.30, reluări ale emisiunii În puii mei şi a înregistrat o cotă de audienţă de 300.000 de telespectatori pe minut, în mediul urban.
Ce spune Mihai Bendeac despre revenirea în televiziune? „Nu-mi place să spun, sentenţios, îndemnuri gen: «Urmăriţi-ne!». Cine vrea o va face. Atâta timp cât iubeşti ceea ce faci, asta cred că se transmite şi nu mai e nevoie de altceva. Îi sfătuiesc pe oameni să nu-şi creeze aşteptări despre cum va fi show-ul acum, în 2015. Să se bucure de momentul acela. În concluzie, revenim, dar nu ne revenim“, a declarat Mihai Bendeac, potrivit adevarul.ro.
[embed]https://www.facebook.com/bendeac/videos/vb.100001347053325/924756624245897/?type=2&theater[/embed] Foto: pagina personală