Mioara Roman îşi lansează cartea
La nouă ani de la divorţul de Petre Roman, fosta jurnalistă şi soţie de premier îşi repovesteşte amintirile într-o carte biografică.
Mioara Roman semnează cartea "Preţul libertăţii - Însemnări despre revoluţia mea", pe care o va lansa sâmbătă, la ora 13.00, la Târgul Gaudeamus, la standul editurii Integral.
Anunţul a fost făcut de fiica sa, Oana Roman Elisei, care a făcut şi un mic comentariu referitor la această apariţie editorială.
"Cartea aceasta este un vis împlinit pentru mama, dar şi pentru noi ca familie. Este o cronică dureros de sinceră şi directă a ceea ce am trăit ca familie în tulburii ani de după 1989", a scris Oana pe contul ei de socializare.
"Precizez un fapt: coperta, care cu siguranţă va naşte controverse, este exclusiv alegerea mea! De ce? Pentru că această carte este despre ei doi şi este cu siguranţă cel mai frumos cadou pe care i-l puteam oferi tatei. După ce veţi citi cartea veţi înţelege. Vă aşteptăm la lansare sâmbătă şi sper să citiţi cartea cu inima deschisă şi cu credinţa că fiecare cuvânt din ea este 100% sincer şi adevărat!", a mai scris fiica Mioarei Roman.