Mircea Badea reacționează în cazul Simonei Halap: "Cum i-a vârât nevasta lui Mouratoglou, în salata de boeuf?"

26 octombrie 2022   Lifestyle

Mircea Badea nu a rămas indiferent și a avut o primă reacție în scandalul momentului. Prezentatorul spune lucrurilor pe șleau cu umorul ce îl caracterizează.

„Am ajuns la o saturație, eu ca telespectator și cititor de știri, la o saturație de lucruri abstracte, în speță a doamnei Halep. Adică aș vrea mai pe concret. De exemplu, zice: Doamna Halep este hotărâtă să lupte până la capăt în treaba cu dopajul.

Bun, am înțeles! E o informație absolut abstractă. Dânsa este dârză, o luptătoare, se va lupta până la capăt! Foarte frumos, bravo! Dar cum? Concret, ce va face?

Că eu asta nu am înțeles de la cei care spun frazele astea. Luptă până la capăt, adică ce? Contestă probele alea de la laboratorul lui pește prăjit, de unde naiba era? Ok, asta ar fi ceva concret”,  a spus Badea în emisiunea „În Gura Presei”, pe care o realizează la Antena 3.

Prezentatorul a avut câteva vorbe și despre implicarea soției antrenorului Mouratoglou în acest scandal.

„Văd că sunt unii care măcăne prin presă, inclusiv v-am citat ieri pe unul, nu știu ce doctor de la o structură sportivă. Că zice, domne că poate nevasta lui Mouratoglou i-a vârât. Păi i-a vârât cum?

Adică s-a dus ea în vizită… Cum s-a întâmplat concret? S-a dus doamna Halep în vizită acasă la Mouratoglou și i-a zis aia: Dragă Simo, am făcut o salată de boeuf, mi-a ieșit extraordinar! Uite, asta e porția ta! Specială! Din asta mănânci tu! Cum așa? Cum a făcut?”,  a mai spus Mircea Badea.

Mai multe