Monica Anghel a ajuns să fie mai slabă decât Paula Seling

6 noiembrie 2022   Lifestyle

Artista și-a pus în minte să arate cât mai bine posibil și nu se mai oprește din slăbit. Acum le face concurență celor mai suple interprete.

Monica Anghel e o adevărată revelație! Schimbările prin care trece artista sunt absolut spectaculoase. Nu doar că și-a schimbat complet stilul de viață și că a pierdut considerabil din greutate, de când a început tratamentul post operator după intervenția suferită la coloană, dar se și transformă sub ochii noștri într-un adevărat manechin. Și asta la o vârstă la care alte doamne ajung să se complacă cu noile lor forme.

După ce am avut surpriza de-a o vedea pe podiumul de modă defilând în ținute fashion foarte moderne, care i-au pus în evidență noua siluetă, acum observăm că, de fapt, Monica Anghel nu se mai oprește din slăbit. Ca drept dovadă, apariția sa recentă în concertul aniversar al Paulei Seling de la Chișinău, care a reunit atât artiști din România, cât și din Republica Moldova pe scena teatrului Palatului Național „Nicolae Sulac”, printre care și AMI, Marcel Pavel și formația condusă de Nicolae Botgros.

Îmbrăcată într-o ținută argintie cu pantalon și cu sacou alb deasupra, accesorizată cu bijuterii argintii, Monica Anghel a uimit audiența cu apariția sa. Pe lângă vocea sa incredibilă și numărul artistic care era printre cele mai așteptate momente ale serii, ea având numeroși fani și dincolo de Prut, Monica Anghel efectiv a impresionat cu alura sa, cei prezenți putând observa că acum ea e mai slabă chiar și decât Paula Seling - cunoscută, la rândul ei, pentru stilul de viață sănătos și pentru opțiunea de-a avea un meniu vegetarian de ani buni.

Nu ne rămâne decât s-o admirăm în continuare pe Monica Anghel și s-o felicităm pentru schimbările extraordinare pe care a avut curajul să le facă, imaginea sa fiind una cu adevărat de invidiat.

FOTO: Facebook

Mai multe