Nepotul Mădălinei Manole, cel care i-a fost ca un fiu artistei, a împlinit 24 de ani. Ce mult îi seamănă solistei
L-a iubit ca pe propriul ei fiu. Pentru el venea întotdeauna cu daruri din locurile în care ajungea în timpul turneelor, iar atunci când cânta la Festivalul de la Mamaia mergea cu ea pe litoral. Devastat de pierderea artistei, fratele Mădălinei s-a luptat ca fiul său să nu resimtă această tragedie. Dorul îi coplește, însă, pe amândoi.
„Mihai Ovidiu Manole! Nepotul Mădălinei, băiatul meu! Azi, la 24 ani! Avea 12 ani când s-a întâmplat tragedia și am încercat pe cât se poate să-l feresc de această dramă a familiei mele! A fost sprijinul bunicilor lui în ultimii lor ani de viață, este mândria noastră, la fel ca oricare copil din lumea asta care este mândria familiei lui! La mulți ani fericiți, Leule.
Dumnezeu să te protejeze, să ai parte de tot binele din lume! Tușa Mono este mândră de tine!”, este mesajul emoționant postat de fratele Mădălinei Manole pe o pagină de socializare.
Și ca și cum toate aceste pierderi nu ar fi fost de ajuns, Marian Manole a mai primit o lovitură de la viață, fratele Mădălinei s-a separat de soția sa după 20 de ani.
„Sunt câteva doamne, care, din curiozitate, cred, mă tot întreabă de ce în postări nu apare și soția! Cu amabilitatea care mă caracterizează, le răspund pe scurt! Aici este vorba despre Mădălina, sora mea. Despre viața ei și destinul ei. Aproape în totalitate, cu mici excepții.
Nu am de ce să-mi ascund viața personală, dar nici sa o pun pe tapet cu lux de amănunte. Nu cred că interesează multă lume. Poftiți! Într-una din fotografii apare și mama lui Mihai, femeia care a stat închisă în cușca leilor (leii fiind eu și Mihai) timp de peste 20 ani și care după moartea mamei și a exprimat dorința de a părăsi cușca, deși leii erau pașnici! Dragii mei, am pierdut în viață persoane dragi mie, cam tot ce iubeam!
O căsnicie în plus sau în minus nu mai contează! De ceva timp am învățat să trăiesc singur! La început a fost greu, dar, ulterior, te obișnuiești! Singurătatea doare, dar nu ucide! Cel puțin pe mine!”, spunea Marian Manole.