Noul videoclip al lui Zayn şi Taylor Swift promite să fie exploziv. Iată primele scene!

Actualizat:

Veşti bune pentru fanii lui Zayn şi ai lui Taylor Swift. Mai sunt câteva ore până la lansarea videoclipului celei mai noi piese a celor doi cântăreţi, “I Don’t Wanna Live Forever”. 

Aşteptarea aproape s-a terminat! Cu câteva ore înainte de lansare, Zyan şi Taylor au dezvăluit primele scene din noul videoclip. Se prea poate ca noua producţie să aibă acelaşi succes ca piesa pe care o ilustrează şi care se află pe coloana sonoră a filmului "Fifty Shades Darker". Ceea ce putem spune este că scenariul este unul plin de tensiune sexuală. Cele 15 secunde ale teaser-ului sunt explozive şi încep cu Zayn arătând aproape ca personajul Christian Grey - într-un costum negru, ieşind dintr-o maşină. De acolo, secundele rămase sunt despre Taylor Swift purtând un ruj burgundy şi mişcările sale ameţitoare şi despre Zayn care trânteşte nervos obiectele de pe o masă.

Tensiune şi senzualitate. Sincer, la ce vă aşteptaţi de la o colaborare muzicală cu Fifty Shades Darker? Până la lansarea videoclipului de vineri, iată primele scene pentru cei care nu mai au răbdare!

Foto: Instagram, Twitter

Mai multe pentru tine...