O iarnă colorată în Sicilia sau cum să-ți faci sărbătorile la mare, soare și aproape 20 de grade
Cum ar fi să-ți faci sărbătorile la mare, soare și la 20 de grade? O temperatură ideală pentru cei care nu-s prieteni nici cu frigul, nici cu canicula, într-o destinație la doar două ore de zbor distanță de noi.
În apropiere de Malta și respirând aer african, cu Tunisia la aruncătură de băț peste Marea Mediterană, misterioasa insulă italiană propune unele dintre cele mai prietenoase temperaturi în această perioadă a anului, motiv pentru care adună numeroși turiști chiar și-n ceea ce noi considerăm, în mod tradițional, extra sezon. Mai scurt și cu alte cuvinte, este cea mai accesibilă și călduroasă destinație din Europa, o insulă în care la sfârșitul lunii noiembrie încă se făcea baie în apa călduță a mării și... insolație la terasele scăldate de soare.
Cum ajungi
Spuneam că este accesibilă și vom demonstra cu prețuri exacte plătite de redactorul OK! Florentina Iana pentru vacanța ei de cinci zile în cea mai mare insulă din Mediterana. Primul pas? Rezervă-ți zborul! Având în vedere că durata lui este de circa 2 ore, nu e cazul ca prețul să fie inutil de scump, mai ales că destinații precum Catania sau Palermo se află și în oferta de zbor a companiilor low cost. Poți alege un zbor dus-întors cu priority (ce include un bagaj suplimentar de mână de maximum 10 kg) cu aterizare în Catania și, dacă studiezi bine ofertele de zbor, acesta te poate costa până în 100 de euro pentru două persoane.
Al doilea oraș ca mărime de pe insulă, Catania poate atrage și prin faptul că se află la poalele Vulcanului Etna, unul dintre cei mai înalți vulcani activi din Europa, ale cărui erupții frecvente, dar rareori deranjante, sunt adevărate și unice spectacole ale naturii. Cumva, pe lângă artificiile de Revelion, te poți bucura și de unele purpurii, care să lumineze cerul orașului Catania, fără niciun pericol, bineînțeles.
Unde te cazezi
Problema cazării se poate rezolva la fel de ieftin și simplu, pe site-urile de rezervări online Booking sau Airbnb, acolo unde redactorul OK! îți recomandă, dacă nu ești foarte pretențios, să alegi din numeroasele oferte de bed & breakfast cu prețuri pentru toate buzunarele. O astfel de cazare administrată de o gazdă particulară, situată central, aproape de Marea Ionică și de Piazza del Duomo, propune camere duble ce variază în jurul a 70 de euro cu mic dejun. Ideea italienilor de mic dejun este complet diferită de a noastră, ce-i drept, prima lor masă constând într-un dulce și o cafea. Și cam atât.
Ce vizitezi
După ce ai terminat de vizitat ceea ce trebuie, și anume centrul vechi al orașului, cu nestematele lui de arhitectură barocă precum Catedrala Sant'Agata, situată în Piazza del Duomo, acolo unde tronează și Fântâna Elefantului, simbolul orașului, după ce faci o plimbare pe Via Etnea și la Castelul Ursino, după ce faci pace cu tine în numeroasele biserici vechi și spectaculoase, după ce-ți saturi ochii de artă, e musai să mergi la pește. La piața de pește din Catania, una dintre cele mai vii și autentice experiențe siciliene, ce se desfășoară sub ochii amuzați ai turiștilor chiar în centrul vechi, până la ora 13. Dacă nu te duce harta, sigur te va duce mirosul, cu precizarea că, după ce pescarii și comercianții își strâng marfa, totul e curățat și spălat și-arată de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic acolo. Vezi pescarii care-și strigă în dialectul sicilian cel mai bun preț pentru peștele frumos expus, porționat și filetat pe loc și la carte pentru clienți. Vezi și alte tarabe colorate, cu legume și fructe apetisante, dar și inedite, precum cele de cactus, o delicatesă locală. Poți savura din mers o stridie stropită cu zeamă de lămâie sau te poți opri la o gheretă să încerci un panino generos, o gustare cu fructe de mare sau o porție sănătoasă de pește la grătar.
Excursii de o zi
Catania e un loc plin de vervă și energie, în special dimineața și seara (și care doarme la prânz), însă și un punct de plecare pentru vizite de o zi în alte locuri senzaționale de pe insulă. Aventuroșii vor fi interesați, cu siguranță, de o incursiune pe mărețul Etna și vor avea de unde alege: ofertele de tururi ghidate pot fi găsite la tot pasul prin oraș. Prețurile se învârt în jurul a 80 de euro/persoană și includ transport și ghid pentru drumeția până la cel mai înalt punct permis de pe vulcan. Alte destinații accesibile din Catania sunt celebrele orașe turistice Taormina și Siracuza, dar și localități mai mici, cu o existență lentă, precum Acireale, cele trei fiind alese și de redactorul OK! pentru incursiunile ei de o zi.
La puțin peste o oră de mers cu trenul din Catania (la un preț de 8-9 euro pe segment), Taormina este cocoțată la propriu pe coasta de est a insulei și te primește cu un cocktail de antichitate și tradiție siciliană, dar și cu priveliști amețitoare către Vulcanul Etna și Marea Ionică. Orașul vechi este situat la circa 250 de metri deasupra mării și consistă într-o simfonie de străduțe înguste și în trepte, care te poartă spre case vechi, terase cu preparate italienești ademenitoare sau grădini cu portocali, ficuși și cactuși. Trebuie să bifezi amfiteatrul antic și piața centrală, cu cea mai amețitoare și însorită panoramă, iar spre mare, cea mai rapidă cale este cu gondola. Și da, suntem siguri că mulți vor face baie și de Crăciun.
La o distanță similară de Catania se află unul dintre cele mai vechi orașe din lume, înființat în anul 733 î.H. de coloniști grecii. Este vorba de Siracuza, orașul lui Arhimede. Ajuns acolo, vei vedea că toate drumurile te poartă către centrul istoric al orașului, micuța insulă Ortigia, o fortăreață naturală populară pentru shopping, arhitectura veche și vestigiile antice și, nu în ultimul rând, șirul de restaurante din port. Apropo de mâncare, Florentina recomandă pastele simple cu sos de pește servite într-un restaurant de familie. Buonissime!
Dincolo de orice recomandare pe care o mai găsești, poate, și-n alte părți, trebuie să alegi Sicilia în primul rând pentru culoarea ei, pentru verva tipică întreținută de acel espresso tare, dat shot în drum spre muncă, pentru lenea de după-amiază, pentru sfânta treime paste-pizza-pește, pentru rufele atârnate tradițional la balcon, ca o perdea peste străduțele înguste, un pic și pentru sărăcia și pungile de gunoi așezate în fața intrărilor în clădiri (pentru a fi ridicate de serviciile de salubritate a doua zi) sau, pe scurt, pentru că te face să te simți viu.
Foto: Dan Roșu, Shutterstock