Ovidiu Niculescu a ajuns actor din întâmplare. “Viața este o sumă de întâmplări. Poți fi stăpân peste ceea ce alegi, dar nu și peste soartă”

18 mai 2022   Lifestyle

Ovidiu Niculescu, cel care îl interpretează pe Viorel Teodorescu, în serialul “Strada Speranței”, este un actor complet.

Cunoscut și prin rolurile interpretate în producții precum “6.9 on Richter Scale”, “A Good Man”, “Filantropica” sau “Dead în Tombstone”, Ovidiu Niculescu mărturisește că actoria nu a fost prima lui opțiune în alegerea carierei.

Orientat încă din adolescență spre științele exacte, acesta a excelat la matematică și fizică, fiind olimpic, însă soarta a avut alte planuri legate de drumul lui profesional.

“Viața este o suma de întâmplări. Poți fi stăpân peste ceea ce alegi, dar nu și peste soartă. Așa a fost să fie. Am zis că încerc o dată la Actorie, se dădea examen înainte, și apoi la Arhitectură. Întâmplarea a făcut să întru din prima la Actorie și astfel viața mea s-a dus, de la olimpic la matematică, fizică, într-o cu totul altă zona. În timp, mi-am dat seama că această zona este cea care mă împlinește cel mai tare. Meseriile artistice nu le alegi, te aleg ele pe ține. Nu am visat de mic să ajung actor, a fost o întâmplare fericită a vieții mele”, a povestit Ovidiu Niculescu.

În serialul “Strada Speranței”, care se difuzează la Kanal D sâmbătă și duminică, de la ora 20:00, Ovidiu Niculescu îl interpretează pe Viorel, soțul Miei (intepretată de Monica Anghel), un interlop de cartier, care se ocupă de afaceri ilegale mărunte. Deține un service auto sub umbrela căruia face comerț cu piese auto uzate și contrafăcute. El coordonează cuplul Veveriță-Ciocan, angajații lui. Practic ei sunt stăpânii cartierului din punctul de vedere al activităților infracționale de calibru mic. Viorel este un individ conflictual, care nu se înțelege bine cu nimeni. Dacă apare undeva un sâmbure de ceartă între vecini, precis este și el pe acolo.

Mai multe