Peste 2.500 de spectatori i-au putut urmări online pe Medeea Marinescu, Marius Manole, Lia Bugnar şi Anghel Damian în spectacolul "Două liniuţe"
În seara zilei de 9 decembrie, i-am urmărit cu încântare pe actorii din „Două liniuţe”, care au făcut totul pentru a fi alături de publicul iubitor de teatru, chiar şi să joace pe ploaie şi la temperaturi de zero grade. Ne-au arătat cum arta depăşeşte orice bariere şi ajunge la sufletul nostru, pe scena noastră virtuală de acasă.
Este iarnă, dar Marius Manole, Medeea Marinescu, Anghel Damian, Lia Bugnar, Cătălin Babliuc, Irina Antonie şi Alexandru Nagy, actorii din spectacolul „Două liniuţe” ne-au arătat că frigul sau ploaia nu sunt altceva decât parte din povestea care a prins viaţă la Qreator by IQOS. Am fost purtaţi într-o călătorie unică, cu zâmbete şi lacrimi deopotrivă, creată de minunata Lia Bugnar şi distribuţia sa magică de actori. Pentru că trăim aceste vremuri speciale, în care teatrele sunt închise, publicul avid de teatru şi-a dat întâlnire online. A urmărit cu emoţie performanţa artistică, a aplaudat de acasă şi a lăsat comentarii pe pagina facebook Qreator by IQOS, prin care şi-a împărtăşit experienţa trăită. „Minunat spectacol! Cu plâns, cu râs... Ce actori extraordinari sunteţi! Mulţumesc de invitaţie, mi-a fost tare dor de o piesa aşa bună!” şi „Mulţumim pentru această scurtă evadare. Aţi fost minunaţi! Ne lipsesc însă atmosfera unei săli de teatru, aplauzele, emoţia de dinaintea începerii spectacolului şi bucuria gandului că în seara aceasta mergem la teatru”, s-au numărat printre comentariile lăsate pentru actori.
„Două liniuţe” este un spectacol de teatru cu substrat educaţional, adresat tinerilor, şi mai cu seamă tinerelor femei. Textul, cu toate că este scris într-o notă jucăuşă, atrage atenţia în mod serios asupra informării corecte cu privire la grija faţă de corpul lor, în special în anii fragezi din perioada adolescenţei. Spectacolul prezintă o poveste despre un El şi o Ea în diverse ipostaze, tragice, dar şi comice. Astfel spus, în cele 90 de minute, spectactorii au fost trecuţi prin mai multe stări, poate s-au regăsit sau nu în poveste, însă cel mai important, în tot acest timp au uitat de incertele vremuri pe care le trăim. Lia Bugnar şi Marius Manole au revenit online pe pagina de Facebook Qreator by IQOS la puţin timp după spectacolul „Noi4”, jucat şi transmis live, în luna noiembrie. Reacţia publicului a fost atât de impresionantă după aceste spectacol, încât cei doi, au decis să revină cu „Două liniuţe” pe scena virtuală de la Qreator by IQOS. Ambele spectacole au fost incluse în seria evenimentelor online organizate de Qreator by IQOS încă de la începutul pandemiei cu scopul de a susţine sectorul creativ şi a crea o punte de legătură între artiştii români şi publicul dornic de evenimente culturale.
Un an plin de încercări se încheie astfel cu teatru şi speranţă. Vom avea ocazia să urmărim o nouă serie de evenimente speciale şi spectacole şi în 2021, pe pagina Qreator by IQOS. Qreator by IQOS face parte din viziunea brand-ului IQOS de a susţine sectorul creativ din România. Situat în Bucureşti, în B-dul Aviatorilor 8A, Qreator by IQOS este unul dintre cei mai activi promotori ai creativităţii din zona culturală bucureşteană. Prin proiectele pe care le organizează sau le găzduieşte, Qreator by IQOS facilitează creativitatea în toate formele ei şi susţine dezbaterea între actorii culturali. Spaţiul este, de asemenea, deschis vizitatorilor, care îl pot rezerva, împreună cu resursele tehnologice de care au nevoie, pentru proiectele lor creative. Qreator by IQOS, #HomeofCreativity, este deschis tuturor creativilor şi iubitorilor de creativitate.
Mai multe informaţii pe qreator.ro şi www.facebook.com/qreatorbyiqos
Acest articol conţine elemente publictare.