Petrece vacanţa de iarnă la Conac!
Descoperă fascinanta lume a conacelor medievale din judeţul Covasna, într-un ţinut de poveste, cu minunatele sale peisaje de iarnă, cu un patrimoniu arhitectural valoros şi care impresionează prin conservarea obiceiurilor şi a meşteşugurilor tradiţionale transmise din tată-n fiu. Dincolo de tezaurul cultural ascuns, băile populare cu ape minerale, pârtiile de schi sau traseele turistice oferă multiple posibilităţi de destindere.
Judeţul Covasna - Ţinutul Conacelor
Ţinutul Conacelor şi al bisericilor fortificate
Judeţul Covasna se remarcă, în primul rând, prin comorile sale arhitecturale prea puţin cunoscute - cele peste 160 de conace şi castele care au aparţinut în trecut micii nobilimi secuieşti. Câteva dintre ele au fost restaurate şi introduse în circuitul turistic, oferind o experienţă unică celor atraşi de viaţa aristocraţilor de odinioară.
Printre cele mai romantice şi atrăgătoare locuri de vacanţă, care l-au impresionat şi pe prinţul Charles al Marii Britanii, se numără şi domeniul contelui Kalnoky de la Micloşoara. Străvechiul conac construit în stil renascentist oferă turiştilor care vin aici dormitoare spaţioase, cu mobilă veche şi opere de artă, delicii gastronomice şi legende legate de istoria locului.
Nu departe de Micloşoara, la Valea Zălanului, prinţul Charles al Marii Britanii a cumpărat mai multe clădiri vechi de peste o sută de ani, pe care le-a renovat şi le-a transformat în reşedinţă de vacanţă. Moştenitorul coroanei britanice vine aici, de regulă, o dată pe an, primăvara, într-o mică vacanţă.
Micloşoara - Conacul contelui Kalnoky
Castelul Daniel din satul Tălişoara, construcţie renascentistă datând din secolul al XVII-lea, este acum un boutique-hotel cu temă istorică. A fost restaurat cu mare atenţie de actualii proprietari, care au reuşit să-i salveze mare parte din elementele care îi oferă un aer de autenticitate. Fiecare cameră din cele 8 este unică şi are o poveste a sa ce aşteaptă să fie descoperită - Camera Lebedei, Camera Secretelor, Poarta Castelului etc. Ansamblul patrimonial cel mai important al castelului îl constituie picturile murale din Camera Constantinopol ce înfăţişează cele mai importante evenimente din viaţa strămoşilor familiei Daniel - un turnir, o nuntă sau o solie la Poarta Otomană. Pentru cei care vor să-şi petreacă câteva zile la Castelul Daniel, gazdele au pregătit o serie de activităţi interesante şi seri tematice. Găsiţi mai multe informaţii pe www.danielcastle.ro
Tălişoara - Castelul Daniel
Judeţul Covasna dezvăluie turiştilor şi multe lăcaşuri religioase ce datează din Evul Mediu, multe dintre ele fortificate. Unul dintre cele mai valoroase din zonă este biserica romano-catolică din Ghelinţa, ridicată în cinstea Sfântului Emeric, în secolul al XIII-lea. În interior, încă se mai păstrează frescele originale cu legenda Sf. Ladislau, biserica fiind propusă să fie inclusă în patrimoniul UNESCO.
Ghelinţa - Biserica Sf. Emeric - fresce cu legenda Sf. Ladislau
Meşteşuguri tradiţionale
Judeţul Covasna impresionează şi prin păstrarea meşteşugurilor tradiţionale şi transmiterea acestora din generaţie în generaţie. Ajuns aici, nu poţi să nu admiri casele secuieşti cu porţi tradiţionale, mobilierul pictat în culori vii sau obiectele din ceramică pictată manual. Dar şi mai fascinant este să-i urmăreşti pe meşteşugari la lucru şi să asculţi poveştile lor.
Harale - Acasă la familia de meşteşugari Szőke (ultima familie de dogari din judeţul Covasna)
În Vârghiş, satul renumit odinioară pentru tâmplărit şi pictura pe lemn, trăieşte una dintre cele mai vechi familii care practică meşteşugul pictării şi cioplirii mobilei de 15 generaţii, fără întrerupere. Familia Sütő duce tradiţia mai departe, continuând să producă piese unicate de mobilier tradiţional - lăzi de zestre, dulapuri de perete, scaune şi mese pictate etc. În gospodăria Sütő poate fi vizitat şi un mic "muzeu" cu mobilă din secolul al XIX-lea, precum şi mobilă mai nouă.
În satul Harale, cunoscut drept satul dogarilor, se află atelierul familiei Szőke - ultima familie de meşteri dogari rămasă din judeţ. Szőke Tibor şi fiul său, Barna, produc butoaie şi căzi de baie din lemn într-un mod tradiţional, respectând învăţăturile transmise din tată-n fiu.
Tălişoara - Micul atelier-muzeu al fierarului Nagy György
O vizită în atelierul fierarului Nagy György din Tălişoara se încheie, după un tur al micului său muzeu tematic, cu o demonstraţie spectaculoasă a prelucrării fierului după metode tradiţionale.
La final, nicio excursie în Ţinutul Conacelor nu ar trebui să rateze o vizită la una dintre numeroasele mofete - emanaţii de dioxid de carbon provenite din activităţi postvulcanice şi folosite ca tratament pentru diverse afecţiuni - sau la distileria Patio Nobilis din Sfântu Gheorghe, care produce diverse sortimente pălincă de calitate superioară şi premiate la diverse competiţii internaţionale.
Credite foto: © Andreea Retinschi
Iată o frumoasă galerie la Conac!