Plecarea lui Cream (Claudia Pavel) din Exatlon s-a lăsat cu ameninţări dure!

9 februarie 2018   Lifestyle

După ce-a fost eliminată din concursul de la Kanal D, cântăreaţa a revenit în ţară din Republica Dominicană.

Claudia Pavel a fost aşteptată în aeroport de sora sa, Paula, dar şi de un bun prieten. Ea le-a declarat celor de la WOWbiz că "Exatlon" a fost o experienţă incredibilă pentru ea şi a vorbit şi despre colegii săi din echipa Faimoşilor.

“A fost o experienţă incredibilă, cel mai mult mi-a plăcut peisajul. Nici măcar în momentele de cumpănă nu mi-am dorit să vin acasă şi asta datorită coechipierilor. Ne încurajăm, eram ca o familie. O să-mi fie dor de colegi chiar dacă au fost mici neînţelegeri”, a declarat Cream pentru Wowbiz.ro.

Cântăreaţa s-a certat cu Anca şi Diana Bulimar. Cele trei şi-au aruncat vorbe grele, iar la momentul eliminării, atunci când cântăreaţa ar fi trebuit să-şi ia rămas bun de la echipă, Claudia i-a pupat pe toţi, mai puţin pe cele două sportive.

Gestul artistei a stârnit o întreagă isterie în rândul telespectatorilor Exatlon, care au început să-i transmită zeci de mesaje jignitoare, pe reţelele de socializare. Iniţial, familia brunetei nu le-a luat în seamă, dar când vedeta a început să fie ameninţată cu moartea, apropiaţii ei au început să-şi facă griji.

„Bună, Claudia! Vreau să ştii că te aştept la aeroport să-ţi scot şi să-ţi sparg dinţii!” pro „O să regreţi că trăieşti” sunt doar câteva dintre mesajele pe care Claudia Pavel le-a primit la plecarea din concurs.

Mai multe