Principesa Margareta, întâlnire cu Raed Arafat şi Viorel Cataramă
17 februarie 2017
Lifestyle
În calitatea sa de preşedinte al Crucii Roşii române, Custodele Coroanei a avut o întâlnire de lucru cu membrii fundaţiei, precum şi cu o serie de invitaţi prezenţi la întrevedere.
Miercuri, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a prezidat întâlnirea Comitetului de Direcţie al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, la care au luat parte vice-preşedinţii societăţii, directorul executiv, membri ai Consiliului de Direcţie şi un număr de invitaţi.
Printre ei s-a aflat şi Viorel Cataramă, numit în funcţia de Preşedinte al Filialei Ilfov, dar şi Raed Arafat, vicepreşedinte al Crucii Roşii şi figură foarte implicată în tot ce ţine de sănătatea publică.