Probleme de sănătate despre care femeile ezită să vorbească

28 aprilie 2021   Lifestyle

Femeile puternice, rezistente şi curajoase găsesc mereu resurse pentru a rezolva cele mai complicate probleme, dar există şi situaţii despre care ezită să vorbească mai ales pentru că, instinctiv, consideră că acestea le afectează feminitatea. Este bine ca orice femeie să ştie că acele suferinţe pe care le suportă în tăcere sunt frecvente şi au rezolvare, dar pentru asta trebuie să-şi depăşească angoasele şi să ceară sfatul avizat al medicului. 

Vârsta nu este un criteriu

Această problemă nu este o boală în sine, ci un simptom care poate avea numeroase cauze. Este de cinci ori mai frecventă la femei, datorită diferenţelor fiziologice, dar şi ca urmare a efectului pe care îl au hormonii feminini. Ceea ce trebuie spus, în principal, este că vârsta nu este un criteriu, iar incontinenta urinara, pentru că despre aceasta este vorba, poate fi prezentă şi în timpul sarcinii, dar şi după naştere sau, cel mai des, în perioada în care se instalează menopauza şi după menopauză. 

Investigaţiile medicale şi stabilirea exactă a tipului de incontinenţă urinară, pentru că există mai multe forme de manifestare a acesteia, sunt primul pas care poate duce la ameliorarea şi vindecarea acestei neplăcute probleme. 

Femeile trebuie să ştie că antrenarea muşchilor pelvieni şi exerciţiile Kegel, efectuate periodic, pot preveni apariţia acestei probleme sau o pot ameliora. 

Tristeţea accentuată nu este normală  

O zi mai puţin bună poate avea oricine. Chiar şi două. Dar tristeţea accentuată, care devine un fel de a fi este o chestiune serioasă şi o problemă care trebuie luată în serios. Depresia este o suferinţă care are tendinţa de a se croniciza relativ uşor. Unele fluctuaţii hormonale legate de perioada de sarcină, de după naştere, la menopauză sau în ceea ce se numeşte sindrom premenstrual fac femeile predispuse la episoade depresive. Alături de aceste cauze fiziologice, mulţi alţi factori pot determina această suferinţă psihică. 

Instalată, depresia nu mai trece de la sine şi, în ciuda faptului că poate părea extrem de dificil, este necesar ajutor medical. Depresia este un cerc vicios, provocat de un dezechilibrul al neurotransmiţătorilor cerebrali. O stare de tristeţe acută are ca efect accentuarea acestui dezechilibru, transformând-o într-o suferinţă cronică.  

Depresia nu este nici pe departe o suferinţă „ruşinoasă”, nu este un semn de neputinţă şi nici o demonstraţie de slăbiciune. Depresia trebuie privită ca o dovadă a faptului că suntem oameni şi că, uneori, suntem nevoiţi să ne confruntăm cu situaţii care ne pot duce peste limita capacităţilor noastre. 

De ce nu vorbim despre asta? 

Probabil una dintre cele mai delicate probleme intime ale femeilor pe care acestea nu le recunosc este vaginismul. Este posibil ca medicul ginecolog, în cursul unui examen de rutină, să suspecteze această suferinţă, dar chiar şi atunci probabilitatea ca femeia să nege este mai mare. 

Vaginismul este o contracţie involuntară a muşchilor vaginali, care face dificile, dureroase sau imposibile relaţiile sexuale şi examinările ginecologice. Este genul de problemă intimă care strică atât viaţa femeilor, cât şi relaţiile de cuplu. La fel ca şi în cazul depresiei există un cerc vicios al suferinţei, care poate fi ameliorată substanţial sau rezolvată, dacă este recunoscută. Experţii în sexualitate umană consideră că tratamentul este unul complex şi include componentele emoţionale, psihologice şi relaţionale. Terapia medicamentoasă este secundară şi are rolul de a susţine depăşirea stărilor anxioase.

Când zilele delicate sunt foarte grele

Menstruaţiile abundente şi foarte abundente sunt printre cele mai neplăcute complicaţii ale vieţii şi unul dintre acele lucruri despre care femeile evită să vorbească. 

Menoragia este sângerarea menstruală care durează mai mult de şapte zile, în cursul căreia există zile în care absorbantele trebuie schimbate la două ore sau chiar mai des. De regulă perioada menstruală este însoţită de cheaguri. Cauzele sunt multiple, cel mai frecvent fiind vorba despre fibroame uterine, dar pot fi şi alte afecţiuni. Ideea este că menstruaţiile abundente sunt un simptom, iar identificarea cauzei este singura soluţie care va duce la rezolvarea problemei. 

Pentru a încuraja recunoaşterea acestei suferinţe trebuie spus că menoragia este cea mai comună problemă ginecologică reclamată medicilor. Ideea principală este că zilele delicate din lună nu trebuie să-ţi afecteze în niciun fel viaţa, iar menstruaţiile abundente fac asta. 

Femeile sunt curajoase, iar această afirmaţie nu trebuie argumentată. În aceste condiţii, situaţiile greu de abordat, cum sunt cele de mai sus, dar nu numai acestea, trebuie tratate cu mult curaj, pentru că este singura cale prin care pot fi rezolvate, iar soluţionarea lor va duce la creşterea substanţială a calităţii vieţii. 

Sursa foto: Unsplash.com

Mai multe