Probleme pentru musicalul neautorizat care s-a inspirat din serialul de succes „Bridgerton”
„The Unofficial Bridgerton Musical” a jucat cu casa închisă, iar la doar trei zile de la reprezentația organizată la Kennedy Center din capitala Statelor Unite, compania Netflix Inc. le-a dat în judecată vineri pe creatoarele producției artistice.
Se invocă încălcarea drepturilor de autor și reclama pe platformele sociale folosindu-se necuvenit de imaginea consacrată a serialului de succes ce a rulat două sezoane, în timp ce al treilea sezon este în lucru.
Plângerea a fost depusă împotriva lui Abigail Barlow şi Emily Bear la Tribunalul Federal din Washington. Apărătorii celor două acuzate încă nu s-au pronunțat în vreun fel.
Serialul „Bridgerton”, lansat pe 25 decembrie 2020 şi inspirat din romanele de dragoste publicate de scriitoarea Julia Quinn, a atras 82 de milioane de spectatori în primele patru săptămâni de difuzare pe Netflix a primului său sezon, stabilind un record de audienţă la acea vreme. Serialul a continuat apoi cu cel de-al doilea sezon, difuzat în 2022, precum şi cu un serial de tip spin-off şi un eveniment-live, „The Queen's Ball”, găzduit în şase oraşe.
Platforma de streaming a precizat că le-a avertizat pe cele două acuzate în repetate rânduri şi le-a cerut să se oprească, însă ele şi-au continuat planurile ce vizau lansarea unui album, intitulat „The Unofficial Bridgerton Musical”, care a câştigat între timp un premiu Grammy, şi a unei producţii teatrale de tip musical.
Foto: Profimedia