Producătorul Chris Meledandri: „«Despicable Me» are succes la copii, dar şi la adulţi”

13 ianuarie 2011   Lifestyle

Preşedintele fondator al 20th Century Fox Animation, care a realizat „Ice Age”, „Alvin and the Chipmunks” şi „Dr. Seuss’ Horton Hears a Who!”, Chris Meledandri, vorbeşte despre animaţie şi despre filmele realizate de el. Producătorul peliculei „Despicable Me” este, de asemenea, cel care a pus pe picioare Illumination Entertainment, companie care are contract exclusivist de distribuţie şi finanţare cu Universal Pictures.

Preşedintele fondator al 20th Century Fox Animation, care a realizat „Ice Age”, „Alvin and the Chipmunks” şi „Dr. Seuss’ Horton Hears a Who!”, Chris Meledandri, vorbeşte despre animaţie şi despre filmele realizate de el. Producătorul peliculei „Despicable Me” este, de asemenea, cel care a pus pe picioare Illumination Entertainment, companie care are contract exclusivist de distribuţie şi finanţare cu Universal Pictures.

Eşti de părere că animaţia realizată de tine are o amprentă europeană destul de pregnantă? „Ice Age 2” a avut un mare succes în SUA, dar în afara Statelor Unite a spart toate recordurile de audienţă. Aşadar toată lumea a încercat să găsească motivul pentru care acest film a fost atât de bine primit în afara Americii. Eu cred că procesul creativ a fost „de vină”. A fost prima dată când regizorul cu care am lucrat e străin, brazilian mai exact. Când te confrunţi cu această aşa-zis problemă, limbajul pe care te axezi mai mult este cel vizual. Şi atâta timp cât te exprimi ireproşabil la nivel vizual, este perfect, indiferent de limb ape care o vorbeşti! Şi asta se întâmplă pentru că animaţia este imagine în primul rând. Oricum, în momentul în care am format echipa companiei Illumination Entertainment, mi-am dorit un personal internaţional, ca să zic aşa. Şi, în acesta caz, ideea de bază a venit de la un spaniol, scenariul a fost scris de americani, un regizor e francez, iar celălalt e american, pe când unul dintre compozitorii coloanei sonore este brazilian. Iar în căutarea mea pentru unul dintre cei mai pricepuţi animatori din lume, i-am descoperit pe francezi ca fiind foarte buni. Ei au o adevărată tradiţie în animaţie. Am găsit câţiva oameni acolo şi am completat echipa de animatori cu alţii din diverse ţări. Aşadar filmul nu avea cum să nu reflecte asta. Cum de te-ai apucat de animaţie? A fost un accident fericit, pot spune. Rădăcinile mele erau în realizarea filmelor de acţiune, fiind crescut de nişte părinţi care erau obsedaţi de filmele anilor ’70. Familia mea devora peliculele lui Fellini, Godard şi Rossellini. În schimb, nu ne uitam deloc la desene animate. Când mi s-a născut primul copil, am fost producătorul executive al unui film denumit „Cool Runnings”, la Disney. Când m-am mutat la Fox, cei de acolo mă priveau ca pe un tip care se pricepe la filmele de familie deoarece „Cool Runnings” s-a bucurat de mare succes printre familişti. Cum am ajuns la Fox, mi-au cerut să mă ocup de peliculele destinate familiilor, dar am ajuns să conduc divizia de animaţie. Când m-am apucat de animaţie, a fost ca şi cum învăţam o limbă străină. Am învăţat multe despre tehnologie, dar şi despre arta vizuală.

În urmă cu 15 ani, am avut „Toy Story”, apoi „Ice Age”. Dacă privim în urmă cu mai bine de un deceniu, calitatea era destul de bună şi răspunsul din partea publicului era, de asemenea, unul foarte bun. În acea perioadă, nu se punea problema ca imaginea să fie ireproşabilă, acţiunea transpusă digital era pe placul audienţei şi era oricum bine primită, pentru că era o noutate. Asta era baza pe atunci. Acum însă aveam de-a face cu un public mai educat. Adică puştii de acum au crescut cu animaţia digitală. Aşadar trebuie să impresionăm prin talent. Iar talentul se găseşte unde nici nu te aştepţi. Nu doar în ţările vest-europene, ci oriunde în lumea asta.

În unele cazuri, tehnologia 3D este potrivită. Publicul va face singur diferenţa între peliculele 3D care sunt bune şi cele care puteau să nu fie neapărat 3D. Este posibil să existe oameni care să meargă pe urmele lui Cameron şi să se descurce cu brio, pentru că el oricum a urcat ştacheta foarte sus. Dacă realizatorii vor continua să facă filme atât de bune ca „Avatar”, atunci publicul le va cere în continuare.

Toţi cei care am realizat filmul sunt adulţi, care se întâmplă să aibă copii. Aşadar avem perspectiva unui om matur, dar şi pe aceea a unui copil. Pelicula este pentru copii, dar şi părinţii lor se dau în vânt după el. Este un succes, ce să mai!

2 februarie

Steve Carell, Jason Segel, Russell Brand

Chris Renaud

Pierre Coffin

Cinco Paul

Sergio Pablos

Ken Daurio

foto: Odeon, Northfoto

Mai multe