Protejează-ți tenul de efectele temperaturilor scăzute - 3 sfaturi practice
Odată cu venirea sezonului rece, pielea - în special cea de pe față, mai sensibilă și dificil de acoperit de îmbrăcăminte - este expusă la provocările date de temperaturile scăzute, de umiditatea redusă din atmosferă ori de vântul aspru.
Tenul are nevoie de o atenție deosebită, în sezonul rece, pentru a-și păstra aspectul sănătos și tinerețea. Iată câteva sfaturi practice pe care le poți implementa în rutina ta de îngrijire, pentru a te proteja de efectele adverse ale iernii.
Hidratarea constantă este secretul pielii catifelate
Unul dintre cele mai importante aspecte ale îngrijirii pielii în sezonul rece este menținerea unei hidratări constante. Temperaturile scăzute și umiditatea redusă pot duce la deshidratarea pielii, care rămâne uscată, sensibilizată și predispusă la apariția fisurilor. Pentru a preveni aceste lucruri, investește într-o cremă hidratantă de calitate, bogată în ingrediente emoliente, precum acidul hialuronic sau glicerina.
Studiază gama de cosmetice Cerave, alege produsele potrivite tipului tău de piele și bucură-te de calitatea dermatocosmeticelor, la un preț accesibil!
Nu uita să aplici crema hidratantă după fiecare duș sau spălare a feței, pentru a bloca umiditatea în interior și pentru a menține bariera naturală a pielii. Poți să îți adaptezi rutina obișnuită de îngrijire a tenului prin adăugarea unui ser hidratant sau a unei măști de noapte, ceea ce va contribui, de asemenea, la menținerea nivelului optim de hidratare.
Protecție împotriva radiațiilor UV, pe tot parcursul anului
Există mitul bine înrădăcinat că radiațiile UV sunt mai puțin periculoase în sezonul rece, probabil din cauza faptului că e frig, iar soarele se vede mult mai rar printre nori. Totuși, soarele emite radiații UV indiferent de sezon, iar expunerea neprotejată duce la îmbătrânirea prematură a pielii și la creșterea riscului de apariție a cancerului de piele. Și mai avem o veste proastă: razele UV sunt și mai intense pe timp de iarnă, deoarece se reflectă pe zăpadă.
Pentru a-ți proteja tenul, integrează în rutina de îngrijire un produs cu factor de protecție solară de minim 30. Alege o cremă hidratantă cu SPF, optează pentru machiaj cu SPF și oferă-ți o protecție eficientă împotriva radiațiilor UV. Aplică produsul pe toate zonele cu piele expusă: față, gât, mâini, în fiecare zi, chiar și atunci când e înnorat și indiferent de temperatură.
Exfolierea blândă păstrează pielea luminoasă
Exfolierea regulată este importantă indiferent de anotimp, dar are un efect cu atât mai spectaculos în timpul iernii, când pielea devine uscată și ternă. Trebuie să fii mereu atent(ă) la alegerile pe care le faci în materie de produse de exfoliere, pentru a evita uscarea excesivă sau apariția iritațiilor.
Optează pentru un exfoliant blând, cu particule fine sau acid salicilic, care ajută la înlăturarea celulelor moarte, fără a agresa pielea sensibilă. Unul dintre avantajele exfolierii regulate constă în îmbunătățirea circulației sângelui, ceea ce promovează regenerarea celulară și permite produselor de îngrijire să pătrundă mai profund în straturile dermului. Realizează acest pas de îngrijire de 1-2 ori pe săptămână în sezonul rece, pentru a menține un aspect sănătos și revigorat al tenului.
Sfat bonus: buzele au nevoie de îngrijire suplimentară pe timp de iarnă
Buzele sunt, poate, mai sensibile decât restul feței, efectele negative ale temperaturilor scăzute devenind rapid vizibile la nivelul acestora. Pielea delicată a buzelor este extrem de susceptibilă la uscare și crăpare, iar tendința de a umezi mereu buzele cu salivă nu face decât să accentueze această predispoziție. Rezultatul este nu numai inconfortabil, ci și inestetic: buze crăpate, iritate, sângerânde.
Poți preveni aceste probleme investind într-un balsam de buze de calitate, cu ingrediente emoliente, de tipul untului de shea sau al uleiurilor naturale. Aplică balsamul pe buze în mod regulat, înainte de expunerea la frig, dar și pe parcursul zilei. Dacă observi o tendință de uscare a buzelor, folosește un scrub delicat, pentru a îndepărta celulele moarte și a facilita absorbția rapidă a balsamului hidratant.
Rezistă tentației de a mușca sau de a trage de buze, deoarece acest obicei nu face decât să înrăutățească lucrurile. Menține buzele hidratate și bucură-te de un aspect sănătos și plin de vitalitate, protejându-ți zâmbetul de efectele aspre ale iernii.
Protejarea feței în sezonul rece necesită o abordare atentă și consecventă și produse de calitate superioară. Cu ajutorul unei rutine adecvate, îți poți păstra aspectul tânăr și îngrijit și poți preveni îmbătrânirea prematură a pielii.
Sursa foto: Shutterstock