Ramona Gabor: ”Poate nu sunt eu norocoasă în dragoste.”

S-a mutat de câteva luni în Los Angeles şi doreşte să îşi deschidă un business acolo. Am descoperit-o mândră de ceea ce a realizat şi cu o mare dorinţă de a o lua de la capăt. Are o relaţie... la distanţă şi susţine că a învăţat din greşeli. Despre visul ei de a avea o familie în curând şi cum a fost drumul de la Bacău pănă aici, am stat de vorbă în casa surorii ei şi a lui Mr. Pink din Malibu.

Ultima dată când am vorbit, anul trecut cam pe vremea asta, te întorceai din California în Dubai. Ce s-a întâmplat în viaţa ta de atunci şi până acum?

Ramona: Da, dacă îmi amintesc bine, noi am vorbit în aprilie anul trecut şi acum e mai. Păi, s-au întâmplat destul de multe. Am re­venit în vară, anul trecut, la Los Angeles la petrecerea I go live şi pentru prima oară am simţit că poate acesta este un loc în care aş vrea să locuiesc. În Dubai făcusem cam tot ce consideram eu că era de făcut, simţeam că sunt mult prea în zona mea de confort, parcă nimic nu mă mai motiva.

Nu mai găseai provocări... Da, deja aveam business-ul meu, casa mea, dar am zis că trebuie să vină altă pro­vocare în viaţa mea. Şi am făcut marea mu­tare în septembrie. A fost o decizie de pe o zi pe alta şi tot vorbind cu logodnicul Moni­căi, care tot îmi spunea: „Gata, e timpul să te muţi, ce mai faci acolo, ai stat şase ani, vino aici!“, am vândut maşina şi în două săp­tămâni am făcut marea mişcare.

Stăteai cu chirie acolo?

Da, stăteam cu chirie, dar anul trecut mi-am cumparat un apartament în faza de proiect şi va fi al meu când va fi gata, în iu­lie. Abia aştept să am cheile, pentru că va fi prima mea proprietate. Şi probabil îl voi închiria. Dacă nu mă obişnuiesc aici şi, ori­cum, momentan nu am viza şi nu pot spune că locuiesc 100% aici, pot să mă întorc ori­când acolo.

Dar aici ai închiriat o maşină, o casă?

Da, deşi pot să locuiesc cu familia Moni­căi oricât, sunt o fire independentă şi e mai bine să am locul meu.

Şi unde stai aici, în Malibu?

Nu, în Beverly Hills. Aici, în Malibu, este reşedinţa de weekend la care venim mereu. Asta e casa noastră de weekend. În timpul săptămânii suntem amândouă în Beverly Hills, ea merge la şcoală, iar acolo se întâm­plă lucruri.

Vii de câţiva ani aici. Spune-mi unde ieşi să te distrezi, care sunt locurile tale preferate?

Monica şi Pink nu ies foarte mult, ei sunt o familie şi am ieşit mereu cu ei. Abia anul acesta mi-am făcut prietenii mei şi ies cu ei. Nu cunosc foarte bine zona şi mereu îmi petrec timpul în Beverly Hills sau Malibu.

Dar ai dat nas în nas cu vreo vedetă aici?

Da, se întâmplă des, cel mai recent l-am văzut acum trei zile pe Kevin Hart într-o locaţie cu acces doar pentru membrii. A stat chiar lângă noi.

Aţi fost la multe evenimente organizate de Mr. Pink. Îţi place să apari pe covorul roşu?

Din Bacău până pe covorul roşu a fost un drum destul de lung, dar nu ştiu de ce mi se pare că aşa trebuie să fie, nu simt că e ceva ieşit din comun, îmi place viaţa mea. Dacă sunt cu familia aici sau în Bacău, sunt foarte fericită, dacă sunt pe covorul roşu la fel, mă adaptez uşor. Sunt obişnuită cu orice stil de viaţa. Asta e partea bună când porneşti de jos şi nu uiţi asta, eşti OK oriunde.

Dar când erai copil în Bacău şi îţi proiectai viitorul, cum facem noi femeile, ce te visai când o să ajungi mare?

Niciodată nu m-am gândit că o să fiu model. Mi se părea că sunt prea slabă sau prea înaltă.

Adică fix ce se cere...

Da, dar mie mi se părea că toate colegele de clasă arătau mult mai bine decât mine. Lucrurile s-au întâmplat de la sine. Totul a început undeva la 14 ani, când am început să primesc admiraţia şi aprecierea colegelor mele, care voiau să merg cu ele la cumpărături, pentru că le plăcea cum mă îmbrac. Nu m-am gândit niciodată că voi fi în lumea aceasta, dar mereu mi-am dorit să fac business. Mă visam într-un birou din sticlă, ca-n filme. Şi Monica mereu mi-a zis că asta vede în mine, dar mă vedea şi actriţă, pentru că mereu îmi delectam familia. Dar cine ştie, poate şi acest vis mi se va împlini.

Dar îmi povesteai anul trecut că aveai un business în Dubai. Ai renunţat la el?

Este de fapt un business cu uniforme pentru multinaţionale. Nu am renunţat, dar prefer să nu mai iau comenzi mici. Îl am în continuare pe acelaşi partener acolo şi bu­siness-ul merge.

Şi se putea trăi din asta sau trebuia să faci şi modelling?

Puteam să trăiesc din modelling, dar eu voiam un business al meu şi datorită acestui business am reuşit să îmi cumpăr un apar­tament în Dubai.

Acum, că laşi Dubaiul în urmă, cum e viaţa aici în comparaţie cu cea de acolo?

Cred că aici e mai mult viaţa de familie, lumea e mai aşezată.

N-ai spune, e totuşi Oraşul Deşertăciunilor, Hollywood, aici se întâmplă toate bunele şi toate relele.

Aşa este, dar probabil eu percep altfel pentru că eu am familia aici, pe Monica şi pe Pink. Aici toată lumea se căsătoreşte, chiar dacă se şi divorţează foarte mult. În Dubai am fost mereu satisfăcută pe plan profesio-nal, dar pe plan personal puţin mai greu. Nu am putut să îmi fac o relaţie timp de trei ani de zile, pentru că majoritatea bărbaţilor sunt căsătoriţi şi li se pare foarte normal să aibă pe cineva în viaţa lor pe lângă, iar men­talitatea noastră nu permite. Eu nu am vrut să renunţ la principiile mele de viaţă doar ca să fiu cu cineva.

Deci, în ultimii trei ani petrecuţi acolo, ai fost singură?

Da!

Şi înainte de asta, care a fost ultima relaţie?

A fost cu un bărbat necăsătorit, bineînţeles. (

) A durat doi ani, el era din Irak.

Şi de ce s-a terminat?

Nepotrivire de caracter. (

)

Ca la un divorţ.

Da, aveam mentalităţi diferite, el arab, eu româncă. Totul e în regulă acolo până încep ei să te iubească foarte mult. Atunci intervi­ne o posesivitate ieşită din comun.

Devii un bun pe care îl deţin.

Da, dar în schimb li se pare că ei trebuie să aibă toată libertatea din lume, pe când femeia nu.

Noi credem că musulmanii au nişte principii sănătoase în rest, dar nu suntem de acord cu acest bigamism.

Aş spune plurigamism. Nu stau să îi judec, dar nu vreau să am o astfel de viaţă.

Dar te-ai simţit înşelată?

Nu m-am simţit niciodată înşelată, deşi sunt convinsă că s-a întâmplat de foarte multe ori. De fapt, am şi aflat după.

Nu aţi discutat despre asta...

În a doua parte a relaţiei eram 24 de ore împreună, dar în primele şase luni sunt convinsă că a mai fost în stânga şi-n dreap­ta. A fost iubire sinceră, sunt convinsă că m-a iubit foarte mult. Şi eu pe el.

Aţi mai păstrat legătura?

Nu! Când iubeşti şi te desparţi aşa, nu cred că mai păstrezi nicio legătură.

Şi după el nu ai reuşit să îţi faci nicio relaţie aşa cum visai tu?

Nu am mai vrut. Atunci când eram cu el, eram şi mai tânără şi aveam alt mod de a gândi. Apoi am avut alte aşteptări de la un bărbat şi nu am mai vrut să accept nimic din ceea ce acceptasem anterior.

Te-au curtat mulţi bărbaţi în Dubai?

 Da, probabil că în fiecare zi.

Şi acum nu eşti în nicio relaţie?

Sunt într-o relaţie, dar este la distanţă şi nu sunt convinsă unde ne va duce această relaţie.

Este din România?

Nu!

Şi nu e greu la distanţă?

Este foarte greu.

Şi tu nu te muţi acolo, el nu se mută aici?

Planul este ca el să se mute aici. Dar nu ştim, vedem, acesta este planul de la bun început. Şi eu am răbdare, dar până când?!

E tot din Dubai?

L-am cunoscut aici, în L.A.

Dar ce ai învăţat tu din relaţiile anterioare?

Am învăţat că fiecare om este foarte dife­rit şi întotdeauna ne îndrăgostim doar de ce vrem noi să vedem, iar atunci când nu mai poţi accepta defectele, e bine să te retragi din timp. Pentru că nu poţi trăi o viaţă cu un om căruia nu îi poţi accepta defectele.

Dar pe ale tale le-ai identificat? Care crezi că este defectul tău cel mai mare într-o relaţie?

Cred că cel mai mult greşesc că mereu am avut independenţa asta, sunt sigură pe decizi­ile mele şi mereu am putut să o iau de la ca­păt. Nu accept, poate, chiar şi unele lucruri pe care un bărbat le consideră nimicuri. Dacă eu îţi ofer totul, aş vrea să fie la fel şi pentru mine. Dar trebuie să conştientizez că bărbaţii nu vor fi niciodată ca femeile şi invers. Deci cred că independenţa asta a mea e defectul. Cum e o greşeală sau o ceartă mai mare, nu accept.

Ţi-e uşor să te rupi.

Nu mi-e uşor, dar îmi e greu să trăiesc aşa. Şi apoi îmi spun că pot să am stilul ăsta de viaţă şi singură.

Dar îţi doreşti o familie?

Da, dar poate nu sunt eu norocoasă în dra­goste.

Te vezi crescând copii?

Da, însă cred că o sa am nevoie de ajutorul Monicăi.

Dacă te muţi aici...

Vreau să fiu sigură că se întâmplă cu par­tenerul potrivit. Alte femei poate fac concesii, poate se gândesc strict la iubire.

Şi cât timp îţi ia să îţi dai seama dacă bărbatul de lângă tine ar putea fi un partener de viaţă bun?

La început, bărbaţii spun aceeaşi poves­te sau exact ceea ce vrei să auzi. Cred că aş vrea să văd aceeaşi seriozitate şi dedicare şi în timp. Loialitate. Aş vrea să fie cineva care să îşi dorească aceleaşi lucruri ca şi mine. Să fie implicat, dedicat. Trebuie să accepţi că trebu­ie să îţi schimbi stilul de viaţă dacă eşti într-o relaţie.

Dar tu accepţi, fiind independentă?

Da, întotdeauna. Da, sunt dispusă să fac schimbări majore, dar foarte mulţi bărbaţi nu fac asta. Şi probabil aici e greşeala mea, că nu am răbdare.

Păi şi acum, cu relaţia asta la distanţă, cum e?

Foarte greu.

Vorbiţi des?

Da, în fiecare zi, dar nu mi se pare suficient. Vezi, din nou, tot eu sunt de vină!

E greu, cumva nu eşti numai tu de vină. Dacă s-ar muta aici, v-aţi da seama pe ce drum mergeţi.

Nu e vorba doar de mutat, e vorba despre a dedica mai mult timp relaţiei. Eu înţeleg un om care este foarte ocupat. Şi eu, când eram în Dubai, eram ocupată zi lumină. Însă nu înţeleg atunci când nu îţi faci puţin mai mult timp pentru celălalt.

Dar i-ai spus?

Da, sunt foarte multe discuţii pe tema aceas­ta. Eu m-am înarmat cu foarte multă răbdare, însă nu mi-e uşor.

Îţi place suficient de mult de el încât să crezi că poate să dureze relaţia asta?

Ştii cum suntem noi, femeile, ne mai agăţăm şi de speranţă. Ceea ce vorbim noi este să fim împreună, să avem o familie, copii, să ne că­sătorim.

Dar de cât timp sunteţi împreună?

De aproape un an. Însă, dacă nu se întâmplă ceva concret până la sfârşitul anului acesta, nu cred că are sens.

Cât de des v-aţi văzut anul acesta?

Ne-am văzut, dar nu foarte des. Păi, petre­cem cam o săptămână, două împreună, apoi o lună, două nu ne mai vedem. E un pic cam difi­cil aşa, însă scopul final este ca, la un moment dat, să locuim împreună şi să avem o familie. Să sperăm că se va întâmpla.

Cât de mult contează pentru tine aspectul fizic?

Contează în măsura în care îţi oferă încre­dere în tine. Dacă poţi să ai mai multă încre­dere în tine prin schimbarea aspectului fizic este minunat. Dacă ajungi să nu îţi mai pese de ceea ce este în exterior. Multe fete îmi scriu că vor să fie ca mine, dar nu trebuie să fie ni­meni ca mine, trebuie doar să te simţi bine în propria piele. În România am văzut că se fac din ce în ce mai multe operaţii estetice pentru că multe fete vor să arate ca cineva anume. Şi pe mine mă sfătuieşte lumea, când vin în România, să îmi fac aia, să îmi fac ailaltă. Eu, când eram mai mică şi mai naivă, mi-am făcut operaţii estetice, dintre care doar una este vi­abilă, pentru că celelalte nu au fost de succes. S-a tot discutat despre operaţiile estetice ale Ramonei, că aş avea multe, că uite cum arăta înainte. Atunci eram un copil, nici măcar nu ştiam că îmi pot contura sprâncenele sau că pot să îmi evidenţiez pomeţii cu blush. Acum ştiu mult mai multe trucuri.

Deci, în afară de augmentarea sânilor, ce alte intervenţii ai?

S-a spus că mi-am făcut ceva la gambe. Într-adevăr, doctorul la care mi-am făcut sânii m-a sfătuit să îmi operez gambele şi mi-a făcut un fel de implant. Însă mie nu mi-a plăcut deloc şi după o săptămână l-am scos, pentru că părea că am picioare de fotbalist. Deci pe asta o tăiem de pe listă. Se spune că am rinoplastie. E adevărat că am avut o micşorare a nasului, nicidecum o rinoplastie. Toată lumea mă întreabă şi acum de ce nu îmi fac rinoplastie. Sunt destul de deschisă, poate îmi voi face, însă am învăţat să mă accept aşa cum sunt. Şi dacă lumea îmi zice că am multe calităţi şi arăt bine, de ce aş schimba? Mă mai întreabă fetele de implanturile la sâni. Eu sfătuiesc pe toată lumea să nu îşi facă, pentru că, dacă înveţi să te accepţi aşa cum eşti, vei avea mai mult de câştigat.

Dar în cazul partenerului, cât de mult contează aspectul fizic?

Din păcate, pentru mine chiar contează. Nu e neapărat un lucru bun. Asta arată cât sun­tem noi de superficiali. Până la urmă, când vorbeşti cu o persoană, trebuie să fii atras de ceea ce zice, ceea ce gândeşte, dacă îmi dă o energie bună. Sunt oameni cărora poate Dumnezeu nu le-a oferit un aspect în tiparele frumuseţii, dar ce pot face? De ce să nu aibă o şansă şi ei?

Şi spuneai, totuşi, că aspectul contează mult pentru tine...

Da, din păcate sunt destul de superficială. Mi-ar plăcea să fiu altfel. Dar da, contează să îmi placă.

Şi ce alte calităţi ce trebuie să aibă?

Pe primul loc este încrederea în sine, să fie sigur pe el, să se simtă când intră într-o încă­pere. Să fie respectuos, atent, să mă protejeze şi să mă susţină. Noi suntem mai sensibile, in­diferent cât de mult ne dorim să fim puterni­ce. Trebuie să avem un confort.

Apropo de confort, ai putea să stai cu un bărbat care câştigă mai puţin decât tine?

Nu şi să-ţi spun de ce. Eu consider că bărbaţii, până nu reuşesc să ajungă la un ideal al lor pe plan profesional, nu se pot implica cu totul într-o relaţie. Iar dacă eu câştig mai mult, ajung să îl frustrez pe el. Va fi o frustra­re revărsată tot către mine. Dar eu cred că, atunci când intri într-o relaţie, trebuie să fii sigur că poţi avea grijă şi de o casă, şi de copii, de facturi, să ştii că vei avea responsabilităţi. Şi mă refer aici şi la bărbaţi, şi la femei. Nu trebuie să zici: nu avem bani de niciunele, dar hai să facem copii. Mi se pare corect să încerci să îţi faci o viaţă a ta şi să fii destul de sigur că poţi avea grijă de tot, cu sau fără partener. Poate nu este o formulă de succes, pentru că uite, poate de asta sunt singură...

Nu chiar singură, spuneai că ai pe cineva...

Mă refer la faptul că nu sunt măritată.

Dar în Dubai ai plecat când începuseşi deja relaţia trecută?

Eram singură, am plecat singură. L-am cu­noscut după şase luni.

Tot timpul am crezut despre sora ta, Monica, că cea mai mare calitate a ei este ambiţia, perseverenţa. Putem spune şi despre tine acelaşi lucru?

Da, cu siguranţă mă defineşte. Niciodată nu m-am mulţumit cu puţin. Sau nu neapărat asta, că am avut şi mult, dar cel mai important a fost să am eu grijă de mine. Am ţinut mult la independenţa asta, care cred că e un defect. Mereu m-a satisfăcut faptul că pot să am grijă de mine, că pot să călătoresc unde vreau şi cât vreau. Dar momentan nu am familie şi copii, nu am responsabilităţi care să mă ţină într-un loc. Dar revenind la fete, le sfătuiesc să iasă din zona de confort, să nu stea în relaţii care le fac rău, în care sunt abuzate, dominate.

Dar tu ai stat într-o relaţie de acest gen?

Nu. Nici nu aş accepta! În momentul în care cu fostul meu iubit am avut certuri foarte mari, am plecat. Nu am acceptat. Deşi eram o prinţesă, aveam tot ce îmi putea dori.

În România se spunea că era şeic.

Nu, tatăl lui era. Dar nici nu am ştiut acest lucru. Am aflat după ce ne-am despărţit.

A fost lung şi anevoios drumul tău până în Los Angeles, cu oprire în Dubai?

A fost şi lung, şi greu. Nu are rost să mint. A fost greu să o iau de la capăt. Dar cel mai greu mi-a fost când am venit din Bacău în Bucureşti, pentru că nu aveam cu ce să compar. Îmi aduc aminte că nu aveam bani, mergeam cu metro­ul, schimbam chirii, mergeam şi cu tramvaiul. Dar Bucureştiul m-a călit, pentru că în Dubai mi-a fost mult mai uşor. Aveam job din prima săptămână.

Şi câştigai suficient? E o ţară scumpă.

Da, acum nu mi se mai pare aşa scumpă. Câştigam suficient, îmi ajungeau. Aveam bani. Maşină mi-am cumpărat destul de târziu, la început era scump să merg cu taxiul la cinci castinguri pe zi.

Lumea din afară vede că ai o viaţă minunată. Ce-ţi lipseşte să fii fericită?

Pe social media arătăm mereu momentele frumoase. Momentan îmi lipseşte o familie a mea. Vreau foarte mult un copil şi sper să fiu binecuvântată în acest sens cât de curând. Să fiu liniştită la casa mea, cu un soţ care să mă respecte şi care să mă iubească.

Dar tu regreţi ceva din perioada în care erai non stop vânată de presa din România?

Sincer, acea perioadă a fost una pe care nu am ales-o. Efectiv mi s-a întâmplat prin prisma Monicăi şi nici nu pot să zic că îmi e dor. Deja cu social media e ca şi cum tu eşti propriul paparazzo. Dar eram foarte diferită atunci. Nu conştientizam nimic din ceea ce mi se întâmplă. Şi poate că nici acum nu conştientizez. Atunci abia venisem din Bacău, pentru mine emisiunile tip tabloid şi ziarele erau ceva nou. Mama nu ne lăsa să ne uităm la televizor, aveam ziarul

, era un oraş mic, izolat.

Te-ai simţit luată pe sus? Cum ai gestionat atunci perioada aceea? Ai făcut greşeli?

Cred că niciodată nu am încercat să gestionez şi niciodată nu am ştiut că poţi face asta. Eram pe un norişor şi mă bucuram că mă puteam întreţine singură, îmi plăteam singură facultatea, chiria.

Lucrai tot ca model?

Da. Şi participam la toate Tv Show-urile, de la A la Z. Erau bine plătite pentru România de atunci şi îmi plăcea că eram independentă, aveam grijă şi de familia din Bacău, aveam o maşină a mea. Perioada aia m-a călit 100%. Sunt şi greşeli pe care le-am făcut şi nimeni atunci nu a ştiut să mă sfătuiască, pentru că nimeni nu îmi spunea unde e bine să apar, cu cine nu e bine să mă afişez. Nu avea nimeni grijă de imaginea mea. Dar pe viitor m-a ajutat, mi-a creat un sistem imunitar pentru bârfe. Acum sunt mult mai relaxată şi imună la bârfe. Când m-am mutat în Dubai, eu aveam deja experienţa camerelor de luat vederi şi mi-a fost uşor să fiu model, brand ambassador, să fac diverse campanii. Ştiam ce trebuie făcut, iar Dubaiul era, cumva, la început când m-am dus eu.

Spuneai că vrei să ai un business aici.

Da, sunt foarte fericită că îl am pe „cumna­tul“ meu, Pink, care mă susţine foarte mult. Momentan sunt puţin legată până rezolv cu viza. Vreau să îmi deschid un business în zona de beauty. Probabil voi avea linia mea de pro­duse de frumuseţe. Am mai multe idei, dar ce contează ideile, dacă nu le pui în practică?! Cred că SUA e o piaţă foarte bună, cumpără­torul de aici e foarte deschis. Vreau ceva care să mă reprezinte.

Păi, noi îţi dorim succes!

Mulţumesc!

foto: Sorin Stana