Recunoașteți personajul? E un cunoscut artist: "Sunt un copil mare!"
Fuego își reamintește de copilărie și recunoaște că, pentru el, timpul acela nu a trecut. Artistul mărturisește că anii aceia l-au învățat, de fapt, cum să supraviețuiască.
”Copil fiind, cutreieram prin vise și credeam că nimeni și nimic nu-mi va fura din strălucirea unor ani în care totul părea a fi construit pentru mine. Sincer să fiu, n-am fost nici prea alintat, nici extrem de copilăros. Întotdeauna am avut acea doză de rațiune care m-a făcut să lupt, dar mi-a plăcut să profit la maxim de minunile copilăriei. Vedeți voi, toată lumea vorbește despre vremea respectivă, cu nostalgie. Pentru mine nu a trecut timpul acela. Eu mă simt un tânăr veșnic, cu speranțele la purtător, cu dorința de a evolua și de a fi mai bun. Sunt un copil mare care râde la soare și-așteaptă să ascundă minuni ale vieții în privirile sale.
Am crescut în spiritul unei sănătoase noțiuni de a fi, de a înțelege ce-i cu mine și de a lupta. Modele familiei mele au fost pe linia aceasta, a supraviețuirii prin orice mijloace. Fiți copii! Ne vedem duminică, la TVR”, spune Fuego.