Fiica de doar 18 ani a lui Denise Richards și Charlie Sheen și-a făcut cont pe o celebră platformă de adulți
A devenit adultă de doar trei luni și după ce a renunțat la școală, pare că e tentată de o nouă vocație.
Sam “Sami” Sheen, cea mai mare fiică a cuplului Denise Richards și Charlie Sheen, și-a anunțat public noile ”competențe”. Tânăra și-a făcut cont pe o celebră platformă pentru adulți.
Cum pe ”Only Fans” fotografiile sunt cât mai decoltate, Sami a publicat pe contul său de Instagram o fotografie în costum de baie și a încorporat un link în biografia sa, care duce la contul de OnlyFans.
Seducătoare, ea a scris: ”Dă click dacă vrei să vezi mai mult.”
Fiica cuplului Denise Richards și Charlie Sheen îi îndeamnă pe urmăritori să se aboneze la platformă. Doar cei care plătesc un abonament au acces la conținutul exclusiv și sexy pe care persoanele cunoscute îl asigură.
Tânăra promite să încarce conținut de cel puțin două, trei ori pe săptămână și, de asemenea, a făcut public faptul că este dispusă să și vorbească în mesaje private cu doritorii.
După ce Sami și-a lansat contul luni, Denise Richards, mama sa, a fost rugată de PageSix să comenteze. Actrița a explicat: ”Sami a făcut 18 ani și a luat singură decizia. Noi ca părinți nu putem decât să o ghidăm și să avem încredere în judecata sa, căci doar ea e responsabilă pentru alegerile sale.”
Tânăra a șocat în 2021, când a declarat într-un videoclip pe TikTok că este ”prinsă într-o familie abuzivă”, asta în timp ce locuia cu Richards.
Sami a spus atunci că trăiește într-o familie abuzivă, unde se ura pe ea însăși, treceau zile întregi fără ca ea să mănânce sau să doarmă, ura școala și s-a confruntat cu depresie severă.
Ulterior acestor declarații, Sami s-a mutat cu tatăl său, Charlie Sheen. Încă nu este clar dacă tânăra încă locuiește la starul din ”Dragul de Charlie”. Sheen, în vârstă de 56 de ani, nu a declarat nimic legat de fiica sa.
Denise Richards, mama de 51 de ani, a recunoscut în urma declarațiilor șocante ale fiicei de anul trecut că într-adevăr între ele două relațiile au fost destul de tensionate, explicând că fata a avut dificultăți în a accepta regulile casei.
În ciuda divergențelor, tânăra a petrecut Ziua Mamei cu Denise și chiar i-a făcut o declarație pe Instagram, în care spunea că o iubește și că îi este recunoscătoare.
Foto: Profimedia și Instagram