Scorpions concertează din nou la Bucureşti. Iată povestea legendarei trupe

Rockul e pentru totdeauna. N-are vârstă, nu trebuie upgradat sau ajustat din butoane. Iar rockul făcut de aceşti nemţi din Hanovra a mers mână în mână cu istoria recentă. Una care se tot rescrie sub ochii noştri.

E interesant să observi cum melodiile care au însoţit odată marile schimbări politice ne răsună astăzi în urechi nu doar cu familiaritatea refrenelor bine ştiute, ci şi cu un mesaj atât de actual. Astăzi, când Europa se fragmentează din nou, iar strigătul de libertate e stindardul luptei antiteroriste, în aer pluteşte acelaşi vânt al schimbării pe care Scorpions îl sufla peste Moscova lui Gorbaciov, în 1989. Doar că, pentru noua generaţie de „copii ai revoluţiei“, acest "Wind of Change" ar putea spulbera toată stabilitatea pe care o ştiau şi tot confortul în care au fost crescuţi. La distanţă de aproape 30 de ani de acel moment, trăim în aceeaşi "Crazy World" şi râvnim după aceleaşi idealuri cuprinse în metaforele din "Send Me an Angel" şi din alte piese ale celei mai faimoase trupe rock nemţeşti. Iar la vremea la care acestea au fost compuse, membrii formaţiei nici nu intuiau ce impact va avea mesajul lor ori că cea mai de succes baladă a lor, considerată un simbol al căderii Zidului Berlinului, va fi atât de rodată, în contextul permanentei reconfigurări a balanţei de putere.

Dar pentru nişte artişti născuţi în Germania postbelică şi crescuţi cu fascinaţia Americii, nici n-avea cum să fie altfel. Cu o tinereţe marcată de acordurile rock’n’roll ale lui Elvis, care se auzeau peste Ocean şi care au fost repede importate în cluburile din capitalele europene, Klaus Meine şi Rudolf Schenker, sexagenarii de astăzi ai trupei, îşi trăiau visul artistic la Hanovra. Ideea trupei Scorpions i-a aparţinut lui Schenker (chitară), care în 1965 i-a cooptat pe Karl-Heinz Vollmer (chitară), Achim Kirchhoff (bass) şi Wolfgang Dziony (baterie/voce). Ulterior, li s-a alăturat solistul Werner Hoyer, însă după numai şase luni proiectul a fost sistat, după ce Vollmer a fost obligat să plece în armată. S-a încercat o nouă formulă un an mai târziu, dar de-abia la sfârşitul lui 1969 formaţia a prins din nou contur, odată cu venirea lui Michael Schenker (fratele lui Rudolf, care cântase până atunci în grupul Enervates) şi a lui Klaus Meine, care concerta cu Copernicus.

Primul album, "Lonesome Crow", a ieşit pe piaţă abia după trei ani, sub emblema casei de discuri Metronome, în acelaşi an în care formaţia a bifat 136 de reprezentaţii. „Pe vremea aceea, şi dacă ne deplasam la 20 km de Hanovra spuneam că suntem în turneu“, îşi amintea amuzat Klaus Meine în cadrul unui interviu. Lucrurile au început să devină serioase când au fost ofertaţi să cânte în deschidere la Atomic Rooster, Uriah Heep şi UFO şi când li s-a propus să compună muzica pentru un film anti-droguri, Das Kalte Paradies. Între timp, grupul britanic UFO l-a atras pe Michael Schenker în rândurile sale, iar această mişcare a adus din nou Scorpions în pragul destrămării. Cei care l-au menţinut pe linia de plutire au fost Klaus şi Rudolf, care au reconfigurat echipa, aducându-i pe Uli Roth (chitară), Francis Buchholz (bas) şi Jürgen Rosentahl (baterie). În această formulă, au lansat cel de-al doilea disc, "Fly To The Rainbow", cu melodii hard rock ("Speedy’s Coming", "This Is My Song") care s-au auzit în primul turneu al trupei, în Franţa şi Belgia, în deschidere la Sweet. Această upgradare s-a simţit şi în buzunarul trupei, care primea la acea dată 250 de mărci germane pentru fiecare apariţie.

Următorul nivel, bifat cu al treilea album, In Trance, i-a adus în preajma trupei Kiss, cu care au colindat Europa şi s-au făcut remarcaţi în Marea Britanie. Şi, cum au prins curaj, s-au lansat într-un nou proiect, Virgin Killer, cu subiecte legate de protecţia mediului înconjurător şi de stoparea înarmării nucleare, totul pus pe sonorităţi hard rock: Pictured Life, Hell Cat şi Catch Your Train. Însă coperta albumului, pe care apărea o fată de zece ani dezbrăcată, a stârnit numeroase controverse, iar Elveţia şi Statele Unite au solicitat modificarea ei. Japonia, în schimb, l-a primit neaşteptat de bine şi, după Discul de Aur, le-a oferit posibilitatea de a concerta la Tokyo – unde şi următorul album, Taken By Force, a făcut istorie.

Vânzoleala în interiorul trupei a continuat în paralel cu lansarea discurilor "Lovedrive" şi "Animal Magnetism", noii veniţi fiind Herman Rarebell (baterie), Francis Buchholz (bass) şi Matthias Jabs (chitară) – ales dintr-o masă de 140 de chitarişti prezenţi la o selecţie anunţată în revista "Melody Maker". Temporar, a reapărut şi fratele lui Rudolf, dar o problemă medicală l-a forţat să renunţe definitiv. Emoţii au fost şi atunci când Klaus a fost nevoit să se opereze la gât, din cauza unor probleme apărute la coardele vocale. Dar noua echipă s-a remontat şi a cucerit Statele Unite, unde au urcat pe aceleaşi scene cu AC/DC şi Aerosmith şi unde melodiile "Blackout" şi "Dynamite" se difuzau pe repeat în fiecare magazin de muzică.

De acelaşi succes a avut parte şi "Love at First Sting", care s-a auzit în premieră în America de Sud. De altfel, concertul din 1985 de la Rio a rămas un reper în istoria Scorpions când, la final, trupa a oferit publicului piesa "Still Loving You", făcându-i pe cei 500.000 de oameni de pe plaja Copacabana să aplaude şi să scandeze timp de zece minute. Seria de premiere a continuat cu concertele de dincolo de Cortina de Fier, când rock-ul a ajuns să mişte oameni şi concepţii mai întâi la Budapesta şi apoi la Sankt Petersburg (fostul Leningrad), pentru care biletele s-au epuizat în doar câteva ore de la punerea lor în vânzare.

Şi, pentru că show-rile au decurs fără cusur, autorităţile sovietice au dat undă verde organizării unui prim festival de muzică rock în URSS, Moscow Music Peace Festival, care a adunat în august 1989 mai multe trupe străine, alături de care

. La întoarcerea în Hanovra, având Moscova şi parcul Gorky în minte, Klaus Meine a compus "

, smash-hitul Scorpions care avea să devină o marcă înregistrată.

„În septembrie am venit acasă, în octombrie a apărut "

, iar în noiembrie a căzut Zidul Berlinului. Mulţi au crezut că Wind of Change a apărut după căderea zidului, dar a apărut înainte“, avea să lămurească solistul ulterior. Asocierea formaţiei cu prăbuşirea Zidului Berlinului a fost consacrată în 1999. Astfel, cu ocazia ceremoniilor organizate pentru a marca cea de-a zecea aniversare a căderii Zidului, rockerii germani au interpretat celebrul imn al libertăţii acompaniaţi de o orchestră compusă din 160 de violoncelişti.

Dar, pe lângă militantismul lor politic, cei din Scorpions sunt şi printre cei din urmă romantici ai perioadei lor, piese precum "

şi "

rămânând în topul celor mai frumoase melodii de dragoste din toate timpurile.

Scorpions, în ultimul lor turneu.

Totuşi, cu toţii sunt familişti convinşi, în ciuda credinţei că toţi rockerii au iubite în fiecare oraş. „E un sentiment plăcut să ştii că doamnele te iubesc, dar familia este baza, este fundaţia vieţii tale. Este greu să îţi părăseşti soţia şi copilul atunci când eşti în turneu“, spune Matthias Jabs. „Cel mai greu a fost în anii ’80, pentru că atunci stăteam în turneu şi câte nouă luni în America, iar familia nu putea merge mereu cu noi în turneu. Iar familia este cea mai importantă parte pentru fiecare persoană pe care o cunosc, pentru fiecare artist“, spune cel care, alături de Klaus, Rudolf, James şi Pawel, tot amână să tragă cortina peste povestea Scorpions, după o jumătate de veac de aventură muzicală.

De altfel, azi, la Romexpo, cei cinci rockeri vor cânta încă o dată la Bucureşti, în cadrul turneului Crazy World Tour.

Astfel că, la două zile după atentatul de la Nisa şi la nici 24 de ore de la tentativa de lovitură de stat din Turcia, la Bucureşti s-a cântat Wind of Change. Şi când te gândeşti că pe 13 iulie, aceleaşi acorduri se auzeau la Istanbul.

Scorpions la Istanbul, pe 13 iulie 2016.