Solistul de la Provincialii, premiat la Sanremo

15 februarie 2016   Lifestyle

Ionuţ Ungureanu a reuşit să convingă juriul celui mai renumit concurs de muzică din Italia.

Ionuţ Ungureanu, câştigător al premiului "Vocea Internaţională" la Festivalul Sanremo 2016.

N-am mai auzit de mult de Ionuţ Ungureanu, cel care şi-a încercat norocul la Eurovision cu piesa „Timpul“. Dar ieri seară a reuşit să ridice în picioare sala de la Sanremo, pe scena căreia a urcat ca laureat.

Piesa „Oameni“, cu care s-a remarcat şi la Festivalul de la Mamaia, i-a adus aseară trofeul ”Vocea Internaţională”, în cadrul galei de la Sanremo.

Solistul de la Provincialii, star în Italia.

“Este o performanţă deosebită, iar mie întotdeauna mi-au plăcut lucrurile grandioase. Îmi lipseau emoţiile acestea, aşa cum au fost în 2005 când am câştigat trofeul la Festivalul Mamaia. Sanremo este cel mai mare concurs de acest fel din Europa”, a declarat solistul trupei Provincialii.

Pe scena de la Sanremo a mai urcat o româncă celebră, Mădălina Ghenea, care a impresionat prin frumuseţea şi eleganţa sa.

Mădălina Ghenea, printre prezentatorii galei de anul acesta de la Sanremo.

Foto: pagina oficială

Mai multe