Spike Jonze: „Filmul a ieşit superb şi ne reprezintă”
Regizorul Spike Jonze ne vorbeşte în exclusivitate despre cum a luat naştere „Tărâmul Monştrilor”, filmul care a făcut furori printre copii şi a cucerit, de asemenea, şi publicul adult.
Regizorul Spike Jonze ne vorbeşte în exclusivitate despre cum a luat naştere „Tărâmul Monştrilor”, filmul care a făcut furori printre copii şi a cucerit, de asemenea, şi publicul adult.
OK!: Pe lângă aventura fabuloasă prin care trece un băiat de 9 ani alături de nişte creaturi imaginare, despre ce mai este vorba în filmul Tărâmul Monştrilor?
Spike Jonze: Filmul este despre copilărie, despre cum e să ai 8 sau 9 ani şi să încerci să îţi dai seama despre ce e vorba în lumea din jurul tău, despre emoţiile şi sentimentele, care de cele mai multe ori sunt neprevăzute sau de neînţeles. Modul în care relaţionăm unii cu alţii, dar mai ales cel în care vedem şi înţelegem totul prin perspectiva sentimentelor noastre este o adevărată nebunie. Odată ce mi-am dat seama că pot exploata toată gama de emoţii pe care le poate experimenta cineva la un moment dat, am înţeles că această carte nu are practic limite.
Care sunt cele mai timpurii amintiri ale tale despre carte?
Îmi amintesc că mama mi-o citea când aveam 4 sau 5 ani. Încă îi aud în minte inflexiunile vocii, iar creaturile parcă şi acum îmi par reale. Este ceva în modul de a scrie al lui Maurice Sendak, care te face să trăieşti povestea intens. E ca şi cum ai fi în pielea personajului Max. Întodeauna mi-a plăcut această carte.
Cum s-a implicat autorul cărţii, Maurice Sendak, în film?
Îl ştiu pe Maurice de aproape 10 ani înainte să începem filmările. Ştia cât de mult îmi place cartea, iar ideea de a o adapta pentru marele ecran a fost iniţial a lui. Odată ce am început filmările, s-a dedicat total, atât ca producător, cât şi ca scenarist al acestui film. Cartea e bazată în mare parte pe sentimente şi frânturi din propria viaţă, aşa că am pornit de la viaţa şi copilaria sa.
Maurice Sendak ţine foarte mult la cartea pe care a scris-o. Ai fost surprins că a fost de acord să fie ecranizată?
Să ştii că da. Atitudinea lui dintotdeuna a fost aceea că nu îşi dorea să facă un film doar de dragul de a-l face. Tocmai de aceea a aşteptat 20 de ani. A avut încredere în noi, în mine, şi asta este foarte măgulitor. Odată ce s-a decis să facă un film pe baza cărţii ne-a încredinţat povestea şi mi-a spus: „Fă-o cum ştii tu mai bine.” Singura lui dorinţă a fost ca povestea să rămână una sinceră, iar dacă la scrierea scenariului apărea ceva în neregulă, cu siguranţă el era primul care ne atrăgea atenţia. Sendak este un artist complet, iar pentru mine este o adevărată onoare că a fost şi producătorul filmului, dar şi pentru că îmi este prieten şi mentor.
Ce ai adăugat tu la povestea lui?
M-am întrebat încă de la început ce pot să aduc nou, dar să şi menţin intenţiile pe care le-a avut Maurice când a scris cartea. Astfel, mi-am dat seama că sentimentele şi emoţiile descrise în film sunt universale şi pot fi trăite de oricare dintre noi la un moment dat. Pentru un copil, acestea sunt adesea neprevăzute, greu de înţeles şi de controlat. Atunci mi-am dat seama cum să duc povestea mai departe, mai ales că toate personajele sunt foarte ofertante. Am explorat toată gama de sentimente fără să transform povestea în altceva decât a fost inţial.
Cum l-ai ales pe Dave Eggers să scrie scenariul alături de tine?
Păi am început să mă gândesc mai întâi la o persoană cu care aş putea să scriu, care să înţeleagă povestea, dar şi cu care să îmi placă să colaborez. Îl ştiam pe David de câţiva ani şi mi s-a părut alegerea potrivita ţinând cont de combinaţia de mai sus. A adăugat mult umor şi patos poveştii.
Care a fost abordarea ta?
În primul rând, am fost interesat să înţeleg foarte bine ce se întâmplă în viaţa lui Max, deoarece am vrut ca filmul să îi ia pe copii în serios. Pentru simplul fapt că sunt mici, asta nu înseamnă că sentimentele lor nu sunt la fel de complexe şi de profunde ca cele ale adulţilor. Maurice mi-a spus la început: „Nu te axa doar pe partea serioasă din fiecare copil, tratează corespunzător imaginaţia sa şi bucuria jocului.” Per ansamblu, am vrut ca povestea să fie înţeleasă ca şi cum ar fi fost spusă din perspectiva personajelor. Nu am stabilit de la început că filmul va fi unul pentru copii sau pentru adulţi, am lăsat ca lucrurile să curgă de la sine.
Cum ai stabilit cine îl va interpreta pe Max şi care a fost aportul lui Max Records în construirea personajului?
Pentru acest rol mi-am dorit un copil care să nu fie actor, mai degrabă am căutat pe cineva care să ofere o interpretare reală, emoţionantă. L-am descoperit destul de greu pe Max Records. De la început până la sfârşit Max a fost partenerul meu în construirea esenţei filmului. El este sufletul acestui film, mai ales că nu a dat deloc impresia că ar interpreta vreun rol, totul a fost foarte natural.
Filmul combină trei tehnici diferite: actori reali, păpuşi şi animaţie digitală. Care a fost ideea care a condus la îmbinarea tuturor acestor tehnici?
Era foarte important ca totul să pară o aventură reală şi nu o fantezie, de aceea băieţelul trebuia să fie real şi într-un mediu natural. De asemenea, am vrut ca acele creaturi să fie păpuşi reale, astfel încât Max să poată să le atingă, să le îmbrăţişeze. Ne-am dorit ca ele să fie în mărime naturală, pentru ca cei cu care intrau în contact să le simtă respiraţia, greutatea, înălţimea, lucruri care nu ar fi putut fi generate în totalitate pe computer. Tehnica CGI ne-a dat posibilitatea să definim expresia facială, ţinând cont şi de caracteristicile actorilor care au împrumutat vocile personajelor. E adevărat că am lucrat puţin neconvenţional. Mai întâi am înregistrat vocile, iar apoi actorii costumaţi au fost nevoiţi să dea expresivitatea personajelor, ţinând cont atât de ceea ce transmitea vocea respectivă, cât şi de mişcările permise de costumul destul de greoi.
Cum ai caracteriza toată această experienţă?
Ştiam de la început că va fi un proces complicat. Numai să construim acele creaturi a durat opt luni, iar din punct de vedere logistic a fost o reală provocare. În final mi-a plăcut foarte mult cum a iesit totul şi nu aş schimba nimic. Poate că a fost dificil de multe ori, însă am găsit întotdeauna o soluţie pentru ca totul să meargă perfect. Filmul a ieşit superb şi ne reprezintă pe noi, cei care am lucrat din suflet pentru realizarea lui.
„Tărâmul Monştrilor” este distribuit de Pro Video
Preţ recomandat: 49, 9 lei