Ştefan Bănică Jr., în platoul "Uite cine dansează" VIDEO

4 aprilie 2017   Lifestyle

Artistul fost, fără voia lui, prezent în show-ul ”Uite cine dansează” şi a stârnit reacţia Mihaelei Rădulescu. Iată momentul.

Ştefan Bănică Jr., odată mărul discordiei între Mihaela Rădulescu şi Andreea Marin, ca foste soţii ale lui, a fost din nou subiect de discuţie. Nicidecum legat de viaţa personală! Şi asta pentru că artistul a fost prezent doar prin muzica lui în platoul "Uite cine dansează".

Prima oară, momentul a fost remarcat de Florin Călinescu care, atunci când i s-a dat cuvântul, a spus: "Eu n-aş fi început cu mine, având în vedere coverul ăsta după Fane Bănică".

Mihaela Rădulescu a profitat de situaţie şi a ţinut să-l salute pe acesta: ”Apropo, să-l aplaudăm pe Ştefan Bănică Jr., prezent în astfel de situaţii, cu un cover cântat de bandul nostru - să nu se înţeleagă că el şi el aici!”, a spus Mihaela Rădulescu râzând, după ce Octavian Strunilă şi Oana Botez au dansat pe melodia lui, ”S-o facem lată”.

Un comentariu la care, însă, Andreea Marin doar a zâmbit şi a replicat, ceva mai târziu: "Aşadar, s-o facem lată în seara aceasta!", fără a face altă menţiune.

Mai multe