Strong Today, Stronger Tomorrow: Facultatea de Transporturi din cadrul Politehnica București a inaugurat un nou centru de excelență
Castrol România, în parteneriat strategic cu Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, a anunțat deschiderea oficială a Centrului de Excelență Castrol, situat în cadrul Facultății de Transporturi, departamentul Autovehicule Rutiere.
Acest centru reprezintă un pas major în consolidarea angajamentului companiei față de viitorul educației tehnice din România.
Dacă succesul primului laborator inaugurat în 2023 a însemnat „Strong Today” - prin crearea unui cadru modern de învățare, dezvoltarea actualului Centru de Excelență reflectă angajamentul „Stronger Tomorrow” - o investiție orientată spre viitor, performanță și formarea noilor generații de specialiști din domeniul auto.
Tehnologie de top pentru viitorii ingineri auto
Proiectul transformă spațiul universitar într-un centru de pregătire ultra-modern, dotat cu echipamente tehnice de ultimă generație, menite să aducă studenții mai aproape de cerințele industriei în 2026.
Pe lângă dotările tehnice, Centrul de Excelență va găzdui periodic sesiuni de training tehnic susținute de experți Castrol. Acestea au scopul de a transfera know-how direct din industrie către viitoarele generații de ingineri, facilitând performanța academică și profesională.
Un parteneriat pentru excelență
Reprezentanții Facultății de Transporturi subliniază importanța unor astfel de colaborări pentru pregătirea practică a studenților și pentru conectarea procesului educațional la realitățile industriei auto. „Considerăm că viitorul ingineriei auto se construiește la intersecția dintre sala de curs și industrie. Astfel de colaborări sunt vitale pentru a le oferi studenților noștri acea pregătire practică indispensabilă, asigurându-ne că procesul educațional rămâne strâns ancorat în realitățile și provocările tehnologice ale industriei actuale.”, a declarat Ilona Costea, Decan Facultatea de Transporturi, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București.
Prin Centrul de Excelență Castrol, studenții au acces la tehnologii moderne și expertiză din industrie, contribuind la formarea unei noi generații de ingineri care vor modela viitorul mobilității.
Foto: PR