The Rolling Stones: 50 de ani de ROCK!

Regii rock-ului au marcat împlinirea a 50 de ani de când şi-au unit forţele pentru a schimba istoria muzicii cu o expoziţie specială, care rememorează activitatea lor. OK! Magazine îi spune "La mulţi ani!" celei mai longevive formaţii rock, cu o privire retrospectivă asupra acestor cinci decenii

Rockerii au inaugurat o expoziţie la Londra, dedicată istoriei lor de 50 de ani.

Sir Mick Jagger (72), Keith Richards (72), Ronnie Wood (68) şi Charlie Watts (74) s-au întâlnit la Londra pentru a inaugura expoziţia londoneză de la Saatchi Gallery dedicată istoriei lor. Întâmpinaţi de fanii entuziaşti, rockerii au deschis uşile expoziţiei pe care o poţi vedea cu un bilet de 21 de lire sterline. Lor li s-a alăturat chiar şi Bill Wyman, care a făcut parte din The Rolling Stones între 1962 şi 1993. Georgia May-Jagger şi-a susţinut tatăl - la fel şi alte vedete, care au venit să vadă cele 500 de obiecte din arhiva formaţiei, printre care obiecte de artă semnate de Andy Warhol, Alexander McQueen şi Martin Scorsese. Expoziţia se întinde pe ambele etaje ale galeriei şi mai conţine obiecte din garderoba şi cabinele rockerilor, costume de scenă memorabile, instrumente muzicale, chiar şi jurnalele personale ale artiştilor - ce mai, un adevărat regal pentru fanii formaţiei! Evenimentul a fost cu atât mai vesel cu cât cel care s-ar putea numi cel mai tânăr membru al formaţiei, Ronnie Wood - va deveni foarte curând tată din nou, la 68 de ani, cu cea de-a treia soţie a lui, Sally (37), care aşteaptă gemeni.

Probabil că ăsta a şi fost unul dintre secretele longevităţii lor: nesfârşita dragoste de viaţă. Şi dragoste de... dragoste. Mick, Keith, Ronnie şi Charlie n-au uitat nicicând să trăiască cu pasiune. Şi aşa, cu această forţă şi pasiune, la vârsta a treia, rockerii au scris istorie din nou chiar de curând, pe 26 martie, când au susţinut un concert legendar la Havana (Cuba), în faţa a peste 500.000 de cubanezi, un spectacol menit să dea un semnal al repoziţionării Cubei în politica internaţională, odată cu vizita preşedintelui american Obama în această ţară.

Cei patru magnifici care alcătuiesc formaţia emană o vitalitate supranaturală, ceea ce le-a şi permis să  pornească într-un uriaş turneu mondial aniversar, 50 and Counting, încă din octombrie 2012. Şi asta fiindcă aniversarea lor a putut fi sărbătorită de-a lungul câtorva ani - în 2012 se împlineau cinci decenii de la înfiinţarea formaţiei. În 2013 s-au făcut 50 de ani de când au urcat prima oară pe o scenă într-un club londonez. Iar anul acesta sunt cinci decenii de când s-a lansat "Aftermath", primul album Rolling Stones alcătuit în întregime din cântece compuse de Jagger şi Richards, duo-ul care avea să ducă pe culmi formaţia. De altfel, 1966 a fost şi anul care a marcat deschiderea totală a formaţiei pe scena mondială: Rolling Stones au cucerit atunci atât topurile britanice, cât şi cele americane.

Artişti precum Katy Perry, Keith Urban, Gwen Stefani sau Taylor Swift au avut onoarea să împartă scena cu legendara trupă, în cadrul turneului 50 and Counting. "Este incredibil ce se întâmplă, e fantastic şi sunt foarte mândru de asta", a comentat Jagger. Şi da, şi pentru noi este, într-adevăr, incredibil, să-i vedem pe aceşti muzicieni septuagenari interpretând atât de energic hituri precum Satisfaction, Jumping Jack Flash sau Brown Sugar. Jagger se mişcă în continuare de parcă ar avea 20 de anie. Richards şi Woods, chiar dacă vizibil uzaţi de vicii, au mâini magistrale, iar felul cum cântă ei la chitară e materie de studiu în istoria rockului la facultăţile de profil. Iar Watts, care fizionomic pare cumva rupt din acest context, are şi misiunea cea mai solicitantă fizic, cântând la baterie, o misiune pe care o duce cu brio la capăt. Nu e uşor să faci asta la 72 de ani, iar Charlie are un maseur personal care îl urmează peste tot pentru a-i îngriji spatele între repetiţii şi concerte.

Regii provocării

Formaţia s-a lansat pe plan mondial în 1966.

Prima oară când s-au prezentat în faţa publicului a fost pe 3 ianuarie 1963, în clubul londonez de jazz Marquee. Pe scenă au urcat atunci Jagger, Brian Jones şi Keith Richards la chitare, Ian Stewary la pian şi Dick Taylor la bas. La tobe există o controversă... Da, o controversă, dacă vă puteţi închipui, despre acest detaliu important, dar care se pierde în negura vremurilor. Căci unii fanii spun că toboşarul era Tony Chapman, dar Richards insistă că era prietenul său, Mick Avory. După câteva schimbări în componenţă, trupa a rămas formată din Mick Jagger, Keith rochards, Charlie Watts, care a venit chiar în acelaşi an 1963, şi Ronnie Wood, cooptat în 1975. "Am început ca o formaţie de blues cântând prin băruleţe şi am ajuns să umplem cele mai mari stadioane din lume cu un gen de show la care niciunul dintre n-ar fi visat măcar în acei ani", comentează Jagger.

În 1964 au lansat şi primul lor album, intitulat simplu The Rolling Stones, compus aproape integral din piese blues şi RnB. Fără îndoială, însă, în interpretarea lor de pe album dar şi în actele live, se simţea deja forţa şi agresivitatea care i-a consacrat. Şi chiar anul următor, în 1965, au scos un al doilea album, Out of our Heads, care includea piesa mitică Satisfaction. Au urmat alte discuri, precum Aftermath, Between the Buttons şi Their Satanic Majesties Request, care poartă amprenta psihedelică a acelor ani. În paralel, vieţile lor erau la fel, marcate mai ales de consumul de droguri, care nu i-a lăsat fără victime. În 1969, în noaptea de 2 spre 3 iulie, Brian Jones a fost găsit mort, pe fundul piscinei de la reşedinţa sa. Autorităţile au stabilit ulterior că a fost o moarte accidentală, cu precizarea că ficatul şi inima lui erau considerabil mărite de abuzul de droguri şi alcool. S-a vorbit şi de o posibilă crimă, însă cel mai probabil, Jones a căzut în piscină, drogat fiind, şi s-a înecat. În această vreme, Keith Richards înota în heroină, iar Jagger în LSD.

Vicii care, pe de altă parte, scoteau din ei fluvii de muzică bună. În 1971, au lansat Brown Sugar şi Sticky Fingers, odată cu care a apărut şi imaginea trupei, cu buzele groase şi limba scoasă, un desen realizat de Andy Warhol, care a devenit peste ani simbolul Rolling Stones. În 1972 au scos un dublu disc, Exile on Main Street, devenit rapid numărul unu în Anglia şi restul Europei. Însă Jagger şi ai săi erau în continuare de neoprit. Anul următor au lansat Goats Heads Soup, în 1974, Its Only RocknRoll, iar în ’75, inaugurau Turneul Celor Două Americi, cu numere de scenă ce includeau un falus imens şi o frânghie de care Jagger se prindea pentru a se balansa deasupra publicului. Mega-spectacol pentru acele vremuri!

Dar şi în culise era mega-show. Iar doi ani mai târziu, lucrurile aveau să iasă din nou la iveală, când Richards a fost prins la frontiera canadiană cu o lingură arsă şi reziduuri de haşiş în bagaje – iar ulterior cu 22 de grame de heroină în camera de hotel. Şi tocmai pentru a ilustra forţa muzicii lor încă de atunci, cu această acuzaţie pe cap, Richards a urcat pe scenă la două concerte Rolling Stones în Canada, în public distrându-se de minune şi Margaret Trudeau, soţia primului ministru Canadian de la acea vreme. De partea cealaltă, Jagger ţinea şi el sus stindardul petrecerilor sălbatice la Studio 54 din New York, alături de iubita lui, Jerry Hall.

Şi pentru a prinde şi un strop din gustul nebuniei amoroase de după cortină, la momentul scandalului drogurilor, Richards forma un cuplu cu Anita Pallenberg (şi ea acuzată în scandal), cea care fusese înainte cu chitaristul Brian Jones şi care avusese şi o aventură cu Jagger în 1968, în timpul filmărilor pentru pelicula “Performance”.

Anii ’80 aveau să aducă discurile Emotional Rescue, Tattoo You, Stiff Life, Undercover, Dirty Work şi Steel Wheels, totul culminând cu turenul din 1990, în Japonia şi Europa, în care au strâns peste 2 milioane de spectator şi venituri de peste 200 de milioane de dolari. Iar după 1994, au scos la lumină Voodoo Lounge, Rock And Roll Circus (creat de ei în 1968, dar care nu fusese niciodată până atunci editat), Stripped, Bridges To Babylon şi A Bigger Bang.

Şi iată-i azi, continuând să se comporte precum băieţii cei răi, ei, cei care din 1989 au fost incluşi la loc de cinste în Rock'nRoll Hall of Fame, dar şi printre cei mai mari 100 de artişti ai tuturor timpurilor. De ceva ani încoace, le dau, însă, târcoale, şi zvonurile unei posibile separări, dar Mick şi ai lui au negat asta la inaugurarea expoziţiei londoneze.

Foto: Getty Images