Ce frumoasă este Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron, cu doar 6 ani mai mică decât actualul președinte al Franței
Au fost niște alegeri prezidențiale cu emoții în Franța, anul acesta. Căci Emmanuel Macron a ajuns în turul 2 de scrutin cu Marine Le Pen, o extremistă naționalistă cu mulți susținători. Și în Franța, ca în multe alte țări europene, o parte din populație și-a dorit o schimbare, o ieșire de sub umbrela globalistă care devine, pentru unii, din ce în ce mai amenințătoare.
Tiphaine Auzière, fiica de 38 de ani a lui Brigitte Macron, a fost una dintre susținătoarele înfocate ale actualului președinte, care, din fericire pentru pro-europeni, a câștigat al doilea mandat.
Copiii lui Brigitte s-au aflat în mulțimea care venise să sărbătorească victoria președintelui. Este vorba de Tiphaine Auzière (38 ani) și Laurence, (45 ani). S-au bucurat că tatăl vitreg, în vârstă de 44 de ani, cu 1 an mai mic decât Laurence, a câștigat lupta electorală.
Francezul s-a impus în fața lui Le Pen cu 58.5%, în timp ce contracandidata a obținut 41.5% din preferințele electoratului care a votat duminică.
Brigitte și susținătorii lui Emmanuel au sărbătorit victoria pe Champ de Mars, din Paris.
Tiphaine este mezina lui Brigitte din prima căsătorie, avocată și activistă. Tânăra acum în vârstă de 38 de ani a ajuns cunoscută în 2018, când a apărat relația mamei sale cu mult mai tânărul Macron, între ei fiind o diferență de 24 de ani. Fata și-a amintit și momentul când i-a văzut prima dată împreună.
Stilul lui Brigitte a fost întotdeauna apreciat de criticii de modă, ea remarcându-se cu silueta fină și ținutele elegante. Fiica sa cea mică îi seamănă foarte bine.
La manifestația bucuriei de duminică, Tiphaine Auzière a purtat o rochie albă scurtă, care i-a pus în valoare picioarele frumoase, întocmai ca ale mamei sale. Rochia a avut și inserții de maro și negru, la care a accesorizat o pereche de botine negre și o geantă neagră. Părul blond a fost prins în coadă.
Tiphaine a dezvăluit în 2018, în documentarul ”Brigitte Macron: A French Novel”, detalii picante despre relația mamei sale cu Emmanuel: ”Când sunt împreună, lumea nu mai există, nu mai e nimic, în afară de ei.”
În 2020, Tiphaine a dat de înțeles că ar fi interesată de o carieră politică, dezvăluind unei publicații franceze că de multe ori consiliază miniștri ai guvernului francez. Este activistă în partidul lui Macron și de profesie avocat. Tânăra a spus și pentru Paris Match că-și prezintă proiectele uneori în cadul cabinetului guvernamental sau le oferă suport pe teme politice.