Cea mai mare fântână din lume va fi inaugurată, luna aceasta, în Dubai
The Pointe, destinaţia de lifestyle numărul 1 din Dubai, va inaugura cea mai mare fântână din lume. The Palm Fountain, cea mai nouă atracţie de pe malul apei a Palm Jumeirah, doreşte să intre în Cartea recordurilor pe 22 octombrie, odată cu evenimentului de inaugurare.
Fântâna are o suprafaţă de 14.366 metri pătraţi şi se va ridica la o înălţime de 105 metri, luminată cu mai mult de 3.000 de becuri LED. Este singura fântână multicoloră din Dubai. În ziua evenimentului de inaugurare, vizitatorii The Pointe sunt invitaţi să se bucure de festivităţi pe durata întregii zile. De la ora 16.00 vor avea loc evenimente cu DJ-i, show-uri de dans, artificii şi multe altele.
The Palm Fountain va avea 20 de show-uri personalizate cu 5 show-uri diferite zilnic, care vor începe de la Apus şi vor dura până la Miezul Nopţii (7 pm – 12 am). Muzica pe care apa va “dansa” include unele dintre cele mai cunoscute piese din toate stilurile muzicale. Fiecare show va dura 3 minute şi va avea loc la fiecare 30 de minute. Pe 22 octombrie, începând cu ora 20.00, cei prezenţi se vor putea bucura de imagini care le vor tăia răsuflarea. Aşezati la mesele celor 30 de restaurante din The Pointe, vor putea admira primul show al The Palm Fountain.